sâmbătă, 24 decembrie 2011

Mesajul Majestății Sale Regelui Mihai I de Crăciun 2011


În anul 1940, după plecarea tatălui meu, am adresat primul mesaj de Anul Nou către voi. Aveam 19 an, iar țara și continentul nostru se aflau în război.

În aceste zile, de la Săvârșin, vă transmit mesajul meu, după șaptezeci de ani de tradiție aproape neîntreruptă. De la București, Sinaia, Versoix sau Săvârșin, cuvintele mele s-au îndreptat mereu către voi cu aceeași iubire, grijă, respect și speranță.

Trecerea anilor îți dă posibilitatea să vezi ce s-a schimbat în lume și ce anume a rămas. Un lucru neschimbat în viața românilor este importanța pe care familia o acordă Crăciunului și Anului Nou. Același fior al sărbătorilor, același îndemn la bunătate, la deschiderea sufletului și la minunea Nașterii Domnului. Ultimii zece ani la Săvârșin au adus Familiei mele bucuria de a vedea tradițiile populare și entuziasmul familiilor de la țară aproape neschimbate.

Și astăzi, în 2011, ca și în anii copilăriei mele sau anii grei ai războiului, bunicii, părinții și copiii, alături de restul familiei se adună în jurul bradului, își oferă daruri, petrec la masa de Crăciun și se bucură de apropierea celui drag.

În anul 2011 am avut multe întâlniri cu români din toate colțurile țării și de pe multe meleaguri ale Europei. Sărbătorirea Jubileului de 90 de ani mi-a dat ocazia să primesc mii de oameni la Palatul Elisabeta și la Săvârșin, într-o sărbătoare care a cuprins întreaga suflare românească. Această dovadă de iubire și de prețuire, încununată de adresarea de la tribuna Parlamentului către Națiunea română, a fost o alinare pentru toate suferințele și neajunsurile pe care a trebuit să le trecem cu toții în ultimele decenii.

Regina și cu mine suntem fericiți să avem alături familia noastră și să vedem cât de mult copiii și nepoții noștri fac pentru ca rostul Casei Regale să continue, pentru binele României.

Nașterea Domnului Isus Hristos este tot povestea unei familii. O familie aflată în împrejurări grele. O frumoasă lecție despre grija față de cei neînsemnați, despre cum noi, oamenii, suntem parte a unei mari familii. O lecție de umilință, dar și de mândrie. De durere, dar și de înălțătoare umanitate. O lecție necesară în lumea de astăzi, în care atâția oameni se simt uitați, umiliți sau neînțeleși.

Se apropie un nou an, pe care vi-l doresc tuturor mai bun decât cel trecut! Sunt sigur că vor fi în continuare momente de cumpănă și că multe aspecte din viața noastră vor lăsa încă de dorit. Nu avem nici o șansă de a așterne un drum solid generațiilor viitoare dacă vom lăsa mereu pe ceilalți să rezolve ceea ce este răspunderea noastră.

Transmit gândul meu bun soldaților români care își riscă viața și fericirea familiei pentru binele țării. Totodată, gândurile mele se îndreaptă către toți cei care se simt singuri, neiubiți sau cei care sunt bolnavi. Felicit pe românii care știu că au făcut ceva bun pentru ca țara lor să meargă mai departe. Și doresc tuturor românilor, tineri și bătrâni, din țară și din afara hotarelor ei, Crăciun fericit, cu pace în suflet, și la mulți ani pentru 2012, împreună cu cei dragi!

Așa să ne ajute Dumnezeu!


Mihai R






Săvârșin, 24 decembrie 2011

marți, 13 decembrie 2011

O Europă…”dreaptă”




Daniela Deteșan, unul dintre cunoscuții și apreciații dreptului cărășean, judecător la Tribunalul Caraș-Severin, a avut, am putea spune șansa, de a fi selectată de Comisia Europeană de a participa, prin intermediul Rețelei Europene de Formare Judiciară, la un schimb de experiență de două săptămâni, în Olanda. Rețeaua are relevanță în statele membre, existând și o componentă în care magistrați străini vin în România pentru schimb de experiență. Doamna Deteșan nu este la prima experiență internațională, domnia sa participând, anterior, în Finlanda, la un schimb de experiență, în calitate de purtător de cuvânt al tribunalului, și a avut amabilitatea să ne vorbească în ediția din 23 noiembrie 2011 a emisiunii ”Dincolo de Aparențe”.
Experiența olandeză s-a dovedit extrem de fertilă, ne împărtășește Daniela Deteșan. ”Am fost foarte mândră și onorată de această selecție, spune judecătorul, participând alături de 22 de magistrați la activitățile Școlii Naționale de Magistratură din Olanda. Am fost, practic, unul dintre cei doi magistrați români, acolo, la Haga și la Utrecht. Haga este numită de către olandezi, metaforic, Capitala europeană a dreptății, a legii. E important că Haga găzduiește instituții de drept internaționale foarte cunoscute, cum sunt Tribunalul Penal Internațional, Tribunalul Penal pentru Fosta Iugoslavie, Europol-ul și Eurojust-ul. Olanda se află într-o zonă geopolitică strategică a Europei și are un sistem de drept performant, poate cel mai performant dintre sistemele legale, continentale de drept.”
Judecătorul Daniela Deteșan a avut ocazia să lucreze, astfel, în sistemul de drept olandez, care, din punct de vedere al justițiabilului, este unul destul de natural, accesibil. Sălile de judecată sunt luminoase, aerisite, moderne iar cei care se judecă stau aşezaţi, sunt serviți cu un pahar cu apă și îi desparte doar puțin spaţiu de completul de judecată. Cei implicați în procese așteaptă în săli de așteptare moderne, dotate cu aparate de cafea şi de apă, până sunt chemați, pentru că, deși ședințele sunt publice, sălile sunt mici. Judecătorul cărășean spune că nu se simte cu nimic mai respectat dacă la noi codul de procedură civilă impune părților să stea în picioare în faţa judecătorului, fiind de părere că respectul se impune prin profesionalism și nu prin atitudini dure. Aceasta ar fi marea reformă din justiția românească, consideră Daniela Deteșan.
Experiența olandeză a fost binevenită pentru magistratul cărășean, ceea ce am sintetizat noi aici fiind doar o mică parte din modul de lucru olandez. Domnia sa și alți colegi ar putea fi, credem, acel nucleu care să se mărească, apoi, precum bugărele de zăpadă, pentru a genera în sistemul juridic românesc o reală reformă.




Iată, mai jos, pentru cititorii străini ai blogului, varianta în limba engleză a textului, care ne-a fost pusă cu amabilitate la dispoziție de către dna Deteșan.

A... "right" Europe




Deteşan Daniela, one of the local well known law specialists, Caras-Severin Court Judge, has, I would say, the chance of being selected by the European Commission to participate, through the European Judicial Training Network, to an exchange experience for two weeks in The Netherlands. The network has relevance in the Member States, with a component in wich the foreign judges comes to Romania for exchange. Mrs. Deteşan isn’t at the first international experience, she participated previously in Finland, to another exchange experience, as spokesperson for the tribunal. The judge was kind enough to speak to us for about an hour at the 23rd November 2011 edition of the show "Beyond appearances".
The Dutch experience has proved extremely fertile, shares Daniela Deteşan. "I was very proud and honored by this selection, with 22 foreign judges participating in the activities of the National School of Magistrates in The Netherlands. I was, practically, one of the two Romanian magistrates there, in The Hague and Utrecht. The Hague is called, metaphorically, the European Capital of law. It is important that The Hague hosts international well-known institutions like the International Criminal Court, Criminal Tribunal for the Former Yugoslavia, Europol and Eurojust. Netherlands is in Europe's strategic geopolitical area and has an advanced legal system, perhaps the most powerful of the continental legal systems "
So, the judge Daniela Deteşan had the opportunity to see the Dutch legal system, which, in terms of individuals, is quite natural, accessible. Courtrooms are bright, airy, modern. Those who are sitting in front of the judges, are served with a glass of water and and the space between them and the judges is not so big as into the romanian coortrooms. The persons involved in cases are waiting in modern waiting rooms with coffee and water machines,(because, even if the hearings are public, the courtrooms are small). The judge says she doesn’t feel more respected if our Code of Civil Procedure requires standing of the parties, believing that the respect is imposed by professionalism rather than the harsh attitude. This it would be the great Romanian justice reform, considers Daniela Deteşan.
The Dutch experience was fruitful for the romanian judge, and what we synthesized here is just a small part of the Dutch working mode. She and her colleagues might be, we believe, that core wich will increase in the future like the snowball, to generate a real Romanian legal system reform.

luni, 12 decembrie 2011

"De la ce blog ești?”




Există printre noi persoane pentru care timpul s-a oprit în loc. Sau, dacă nu s-a oprit, el curge infinit mai încet decât pentru oamenii normali, conectați la realitățile firești ale acestui început de secol. Pentru acești indivizi, evoluțiile fantastice ale tehnicii digitale, ale comunicării, sunt simple mofturi, jucării pentru copii sau, în cel mai bun caz, pierdere de vreme.

Dar, acest aspect n-ar fi deranjant atât timp cât ar fi întâlnit la oameni obișnuiți. În definitiv, omul trăiește pe coordonatele proprii, atât timp cât nu încalcă legile și nu deranjează pe cei din jurul său. Neplăcut este însă că această alienare față de modernitate apare la așa-zise personalități, la indivizi care, prin deciziile și acțiunile lor determină modificări în modul nostru de a trăi. La aleși sau numiți în funcții care ne afectează zilnic. Aici e problema! Nu este atât de relevant dacă ceacea Ghiță din nu știu ce sat nu-și mulge vacile cu mulgătoarea digitală sau nu folosește, pe post de digestiv, ultimul comentariu din Times, pe tableta I Pad, în timp ce ascultă pe I Phone muzica din Topul Bilboard. Are sens însă dacă oameni cocoțați în fruntea trebii să ne reprezinte nu au (și nu vor să aibă) nici cea mai vagă noțiune despree evoluția tehnicii de comunicare. Nimeni nu le cere asta la nivel de doctorat, pentru că oricum instituția doctoratului s-a demonetizat într-un mod fără precedent în România), dar chiar să nu înțelegi nimic din noile media atunci când - repet până la sațietate - ești pus să ne reprezinți, e inadmisibil.

Bunăoară, dacă nu faci diferența între un blog și o publicație online, între o rețea de socializare și vastul domeniu de poștă electronică, între sms și mail, între bluetooth și flashdrive, atunci când ești pus să iei decizii pentru noi, e destul de grav. Tehnologia comunicării nu e apanajul tinerilor. Sunt instrumente la îndemâna noastră, care accelerează fantastic evoluția.

Dar, de ce fac aceste remarce? Ideea este de fapt că, în noul context, internetul a devenit o platformă de comunicare cu posibilităși de neimaginat până cu doar câțiva ani în urmă. Am văzut ce înseamnă internetul atunci când, pe la mijlocul anilor 90 l-am introdus, odată cu paginarea electronică, la Timpul, singurul ziar din Caraș-Severin, la acel moment. Cu toții veneam dintr-o eră a mașinii de scris, a tiparului cu plumb. Am înțeles însă, rapid, că nu poți rămâne în afara sistemului, în afara evoluțiilor debordante ale tehnologiei. Să fiți convinți că noi, gazetarii care am adunat ceva ani de experiență de presă în spate, resimțim primii, dureros, declinul presei tipărite pe hărtie. Avem cu toții nostalgia foșnetului paginii de ziar și mirosul cernelii tipografice proaspete. Numai că lucrurile s-au schimbat. Radical. Tiparul apune iremediabil, cu toată părerea noastră de rău. Locul lui îl iau publicațiile electronice, informația în timp real, aproape instantanee. Internetul a devansat ca rapiditate până și televiziunea. Nu e ușor să te adpatezi la această trepidație dar e capital să o faci.

În acest timp, ”personalitățile” noastre dragi, în buna tradiție a bășcăliei autohtone, amestecă monumental de prost noțiuni care țin de universul media digital, minimalizând un fenomen care îi depășește. ”De la ce blog ești”, suntem întrebați la mișto de multe ori. Între blog - care este un fel de jurnal personal online - și o publicație electronică este o diferență mare. Greu de înțeles pentru unii. Noi, gazetarii, am înființat în Caraș-Severin în ultimii ani aceste publicații electronice - cum e și Vox Banat (dar, de ce să nu spunem și de Argument, de Express De Banat, de Info CS, pentru că e loc pentru toată lumea pe această piață) - ca pe niște platforme de comunicare îmbogățite cu toate facilitățile digitate pe care ți le oferă internetul, nu numai pentru că oamenii nu mai cumpără ziare, ci și pentru faptul că ele reprezintă provocarea noului mileniu. Publicațiile online ar trebui respectate pentru că au mult mai mulți cititori decât o foaie obscură de provincie sau chiar națională, care se vinde în câteva zeci sau sute de exemplare. O spun cu regret, pentru că eu, personal, m-am format în presa scrisă, cu acel miros de cerneală tipografică proaspătă de care pomeneam mai sus și care îmi lipsește. De aceea, miștocăreala ieftină a unora care, chipurile, sunt reprezentativi prin diverse comitete și comiții ori instituții fantomatice, ne lasă reci. Până la urmă, timpul trece pe lângă ei, nu pe lângă noi. Ceea ce e însă cu adevărat deranjant este faptul că mulți dintre cei care încearcă să ridiculizeze acest fenomen și pe noi, jurnaliștii, o fac deseori intenționat, nu că n-ar înțelege, măcar și la suprafață, cum stau lucrurile. ”De la ce blog ești?” reprezintă chintesența încercării de bagatelizare a jurnalismului, deseori contondent pentru cei din diferite funcții. Numai că, așa cum pe internet s-au înfăptuit adevărate revoluții, reale răsturnări sociale, îi anunț chiar pe această cale, electronică, că lururile nu stau deloc... pe loc. (Articol aparut pe Vox Banat - Ecoul Banatului Montan, în 12 decembrie 2011)

vineri, 9 decembrie 2011

Saga urbană a termiei reșițene - un nou act




Găsit, dacă nu în ilegalitate, măcar în imoralitate, city-managerul Reșiței și-a prezentat demisia

Deputatul democrat-liberal de Caraș-Severin, Valentin Rusu, a reluat ieri, într-o conferință de presă, susținută alături de cei doi viceprimari ai Reșiței, Cristian Panfil și Sorin Simescu, problema termiei din municipiu. Rusu a combătut, cu această ocazie, afirmațiile primarului Mihai Stepanescu, prin care acesta ar fi transmis, în mai multe rânduri că nu este ajutat de Consiliul județean în problema încălzirii contralizate.
”Președintele Consiliului județean, Sorin Frunzăverde, a făcut demersuri la București pentru obținerea a 900.000 de lei, bani destinați prelungirii contractului de furnizare a gazelor naturale necesare sistemului de termie, a declarat Valentin Rusu. Chiar astăzi (ieri, n.n.) într-o convorbire telefonică cu domnia sa, am fost asigurați că orașul va avea căldură și apă caldă și în continuare. De aceea, nu mi se pare întemeiat ceea ce spune actualul primar în legătură cu faptul că n-ar fi sprijinit de Consiliul județean.”
Dar, în acest context, susține Valentin Rusu, apar mai multe necunoscute. City-managerul Reșiței, Aurel Gheorghiu, și-a înaintat demisia, aprobată marți de primarul Stepanescu.
”Ne întrebăm care ar fi motivul demisiei? spune Rusu. Oare faptul că licitația pentru cele opt noi puncte termice ale municipiului a fost câștigată de o firmă din Sibiu, Baltour, care se pare că a subcontractat lucrările societății Domino Construct? Cine administrează această societate? Conform evidenței firmelor, chiar Aurel Gheorghiu, city-managerul orașului, care a fost și președinte al comisiei de licitație pentru cele opt puncte termice.”
Mai mult, susține și Sorin Simescu, viceprimarul municipiului, caietul de sarcini al acestei licitații nu a fost aprobat în Consiliul local, deși este vorba de o lucrare în valoare de 2,5 milioane de euro.
Și cum săbiile scoase din teacă în această perioadă preelectorală se dovedesc tot mai ascuțite, primarul Mihai Stepanescu, aflând despre conferința de presă a deputatului democrat-liberal, a organizat un breefing, tot ieri, pentru a aduce explicații cu privire la demisia city-managerului reșițean. Stepanescu a declarat că în urma verificărilor efectuate în procesul de derulare al contractului de execuţie a celor opt centrale termice de cartier, Aurel Gheorghiu a fost găsit în „imoralitate” şi nu în „ilegalitate”, chiar şi aşa, solicitîndu-i demisia. Aurel Gheorghiu a deţinut funcţia de şef comisie licitaţie care a atribuit execuţia celor opt centrale de cartier. Licitaţia afost contestată, iniţial, apoi s-a renunţat la acest demers. Firma care a contestat licitaţia a primit lucrări în subcontractare, la execuţia centralelor. De asemenea, o companie de construcţii al cărei acţionar şi administrator este Aurel Gheorghiu execută o lucrare la o centrală termică, de asemenea ca subcontractor. În urma descoperirii acestui fapt, Gheorghiu şi-a dat, ieri, demisia din funcţia de administrator al orașului.
Primarul Mihai Stepanescu a declarat presei că Gheorghiu nu s-a aflat în incompatibilitate, deoarece nu deţinea statutul de funcţionar public, ci acela de personal contractual. De asemenea, Stepanescu a precizat că, potrivit legii, nu Consiliul local pregăteşte şi aprobă, din punct de vedere tehnic, caietele de sarcini pentru licitaţiile referitoare la achiziţii ci doar la cele privind serviciile publice.
Între timp, această endless story, această saga contemporană a termiei reșițene, continuă.

miercuri, 7 decembrie 2011

Putem să ne producem vise frumoase?



Visele noastre pot fi strâns legate de dispoziţia de dinaintea adormirii, şi care determină astfel apariţia unui conţinut plăcut sau neplăcut al visului. Visele însă pot fi stimulate, degajând în atmosfera dormitorului diferite parfumuri, uleiuri volatile, prin ingerare de plante, anumite sunete liniştitoare, melodioase, chiar muzică clasică. Un anumit parfum poate genera un anumit gen de vise datorită principiului rezonanţei despre care s-a amintit mai sus. De pildă, parfumul de mosc, uleiul volatil de trandafir, de flori de câmp sau tămâia degajate în atmosferă cu ajutorul unei lămpi de aromoterapie pot genera vise plăcute. În caz de insomnie se poate consuma un extract de macerat din sunătoare combinat cu trei linguri de tinctură de lavandă, trei linguri de tinctură de sulfină şi trei linguri de tinctură de talpa gâştii.
În cazul unor coşmaruri repetate se poate consuma o ligură rasă de pulbere de sunătoare. Planta se ţine sub limbă 10 minute, apoi se înghite cu puţină apă şi 30 minute nu se mănâncă. În camera aerisită, cu aşternuturi proaspete, parfumurile de levănţică, sânziene, iasomie, lămâiţă, busuioc etc., însoţite de o lumânare (aprinsă pe un suport special pentru a înlatura eventualele pericole), atrag rezonanţa cu lumile astrale, mai ales dacă există în cameră şi sunete care pot genera imagini arhetipale, precum un CD cu sunete din natură, sunetul ploii, o muzică clasică plăcută, care să inducă starea de candoare, sunete care ne pot transpune într-un trecut îndepărtat al copilăriei, al vieţilor anterioare sau într-un prezent paradisiac în care spiritul colindă liber.
Culorile, de asemenea, influenţează starea celor ce vin în contact cu acestea. Ele sunt asimilate în propria aură mai ales în timpul relaxării, influenţând astfel starea de spirit. Se pot folosi becuri colorate care să ilumineze discret camera. Se pot utiliza toate culorile curcubeului, dar acestea să fie cât mai armonioase, clare, vii, purpurii chiar. Acestea nu trebuie să fie şterse, pale sau murdare. În direcţia aceasta, se recomandă un ghid de cromoterapie, pentru că s-ar putea să existe unele boli care să nu fie compatibile cu culoarea roşie, de exemplu. Aceste culori armonioase atrag după sine energii armonioase.
Acaparând în aură aceste energii, respirând totodată parfumuri florale naturale ce alungă energiile malefice, intrăm într-o dimensiune a viselor ce corespunde acelor energii sau culori. De notat, culoarea, aroma, muzica, reprezintă anumite tipuri de energie, de vibraţie, de rezonanţă. Acestea tind să relaxeze, să liniştească fiinţa, atragând energii benefice, revitalizante. Coşmarurile şi visele urâte vin din infernul propriei conştiinţe, generate de energii grosiere.
De asemenea, importante sunt şi poziţiile în care ne culcăm. Tradiţiile străvechi spun că cel mai bine este să se doarmă cu capul către nord sau răsărit.
Pentru regenerarea fizico-psihică este bine să dormim cu capul orientat către sud sau sud-est, culcaţi pe partea dreaptă şi atunci pe partea stângă se va activa energia lunară de tip Yin, pe un fond de culori galben, portocaliu sau albastru. Pentru profunzimea viselor, este bine să dormim cu capul orientat către nord- nord-est, pe partea stângă a corpului. Astfel se vor activa energiile solare de control. Este bine să folosim culorile verde, albastru indigo. Pentru controlul asupra viselor e indicat să se doarmă pe spate cu capul orientat spre răsărit, folosind un fundal de culori violet sau indigo sau alb strălucitor. Pentru o transformare spirituală, schimbări majore, interioare, se va dormi cu capul spre apus (vestul geografic), aceasta fiind direcţia în care popoarele străvechi îşi înmormântau morţii, urmând soarele pe lumea cealaltă. Este bine, de asemenea, să se doarmă pe spate, culoarea potrivită fiind albul pur. Somnul pe spate produce o echilibrare a energiilor.

miercuri, 30 noiembrie 2011

Întâi din inimi




Mulți ani de-a rândul, după 1990, 1 Decembrie ni se părea o dată străină, o sărbătoare parcă impusă. Venea din negura istorică creată de stăpânirea roșie, ca o aniversare stranie, din străfundurile amorțite ale spiritului național, după mai bine de 50 de ani de comunism. Era ciudat, cumva. 1 Decembrie era iarna, uneori cu ger de crăpau pietrele, alteori cu ninsori abundente sau cu ploi reci și sâcâitoare. Nu era în luna august, cu mititei și bere, cu beții câmpenești și defilări grotești, singurele ”plăceri” publice admise de acel regim. În timp, 1 Decembrie, Ziua Națională a României, a ajuns la o reconciliere cu românii. A început să însemne ceva. Istoria reală, nefardată, a ieșit la iveală, chiar dacă și acum mulți se feresc de ea, cu stinghereală. Cu largul concurs al mass-media, căreia aici trebuie să-i recunoaștem, fără a fi subiectivi, meritele, 1 Decembrie a redevenit, cel puțin în parte, acea zi specială în care România și românii trebuie să se simtă mândri.
Nu voi face aici recurs neapărat la istorie, pentru că împrejurările rarului și prețiosului moment istoric de la 1918 sunt deja cunoscute. Voi marca, însă, cu permisiunea dv., o stare anume care ar trebui să ne copleșească. O stare în care să ne simțim egalii oricui de pe această lume, uitând că de multe ori suntem jigniți, ignorați, ținuți cu capetele plecate pe la niște ”porți” europene înalte doar pentru că așa vor neapărat unii să le vedem. O anume atitudine care să ne readucă în minte și inimi faptul că acest popor a dat o listă impresionantă de personalități mondiale și numai o nefericită (de multe ori) geografie istorică a făcut să nu fim văzuți întotdeauna așa cum s-ar fi cuvenit. Dar, noi românii, am avut și avem, de o etenitate, în sânge, o naturalețe a talentului, a creativității, o dezinvoltură uimitoare a spiritului, pentru care n-am făcut niciodată false eforturi de a o arăta și altora. Nu ne-am construit, ca alții, cu sudoare și grămezi de bani, o fațadă bine zugravită, chiar sclipitoare, pentru a epata ca națiune, ci am construit, fiecare, pentru noi, o conjunctură națională și românească în care, cu toate greutățile, ne simțim uneori bine. N-am avut nevoie să prefabricăm nimic ci, de multe ori, am fost noi înșine. Așa cum au demonstrat și demonstrează vârfurile acestei națiuni.
Am scris de multe ori despre 1 Decembrie și despre alte sărbători ale românilor, fie ele laice sau religioase. Un aspect, însă, un fel de fir roșu, o distinctă și plină de forță coloană vertebrală, ar trebui, cred, să ne anime de ziua noastră națională, Anume, demnitatea, combinată cu respectul pentru semenii noștri, pentru valorile naționale, și cu respectul pentru creativitate. Doar creativi fiind vom putea să ne depășim o condiție pe care, din nefericire, ne-o fixăm singuri. Nu se întâmplă niciodată ca un popor să vrea să umilească alt popor. Poate unii vremelnici lideri ar dori nebunia asta, dar aceasta e altă poveste. De aceea, fără să ne simțim apăsați că cineva din lumea asta se străduiește cu tot dinadinsul să ne îngenuncheze, să fim mândri că suntem români, că avem o țară minunată și să uităm, măcar pentru o zi de greutăți.

joi, 24 noiembrie 2011

Să redescoperim demnitatea!


Îmi plac oamenii pasionați. Priviți de multe ori cu falsă condescendență, cu artificială înțelegere sau cu rânjete disprețuitoare de cei a căror viață se limitează la folosirea excesivă a tubului digestiv sau a altor sisteme ale organismului cu care i-a blagoslovit Dumnezeu, ei își duc netulburați mai departe frumoasa lor cruce, apreciați însă de cei care mai pricep câte ceva. E drept, destul de puțini. Pasionații adevărați ard la focul pasiunilor lor, își dedică viața unor îndeletniciri care îi aduc la acel catharsis personal de care avem fiecare nevoie, fără ca întotdeauna să realizăm acest lucru.
Un pasionat este și Dan Paici. Cărășeanul - cu care am avut onoarea și plăcerea să mă întâlnesc de două ori la emisiunea pe care o realizez la Banat TV - iubește necondiționat muntele. Dragostea sa pentru mediu, pentru natură, pentru masivii bănățeni sau pentru cei ai lumii largi, este deja proverbială. Pasiunea sa pentru munte dar și pentru provocările pe care ți le pot oferi alte părți ale globului, l-a dus, în luna octombrie, tocmai în Nepal, la poalele lanțului himalayan. Deși, e puțin impropriu să spui la poale, pentru că Nepalul este în general o regiune înaltă, un stat în pantă, dacă-mi permiteți o ușoară ironie afectivă. Dan Paici a plecat într-o călătorie inițiatică, așa cum se întâmplă când iei contactul cu o lume total diferită, cu o spiritualitate aparte, aproape complet străină pentru noi. Pasiunea omului de munte cărășean l-a dus nu numai spre înălțimile probabil celui mai celebru lanț muntos din lume, ci în mijlocul unor oameni surprinzători. Niște oameni pentru care timpul, evenimentele, au o altă curgere. Lipsiți, cel puțin aparent, de frustrările omului occidental, nepalezii vorbesc, e drept, și ei, la telefonul mobil, dar nu se enervează că internetul nu merge mai repede. Nu sunt amărâți că mănâncă o mână de orez, sau cultivă pe terase cât treptele unei case din Europa. Arborează, pompos, denumirea de hotel pe orice căsuță mai acătări, care oferă cazare de un dolar și jumătate pe noapte. O fac însă pentru turiști, ei simt că noțiunea de hotel e familiară străinului. Cel mai simplu nepalez, povestește pasionatul Dan Paici, cunoaște câteva cuvinte englezești, e drept, situația datează din anii de dominație britanică asupra zonei. Cât de săraci, nepalezii sunt foarte omenoși și primitori. Porterii lor cară în spate pentru turiști greutăți de peste 70 de kilgorame, copiii duc legături de lemne aproape la fel de grele ca ei. Nu au prea multe distracții, muncesc câte ceva de mici. Fiecare face câte ceva aici, spune aventurierul nostru, cărășean.
Sunt multe de povestit și vă vom mai împărtăși și aventura inițiatică a pasionatului Dan Paici. Ce voiam să relev aici, este ceea ce spuneam la început: îmi plac oamenii pasionați. Dan Paici a cheltuit cam 2.000 de dolari pentru a sta douăzeci de zile în Nepal. A mers acolo, la aproape 6.000 de metri altitudine, arborând un costum popular bănățenesc, vechi de o sută de ani, oferit cu drag de o familie de bănățeni. Prietenii săi canadieni care l-au însoțit spuneau oricui, în Nepal: suntem români stabiliți în Canada! Nu canadieni de origine română. Dan Paici a redescoperit demnitatea în micul și săracul Nepal! Nouă a început să ne fie jenă că suntem români, spune omul de munte și nu e în regulă. Am uitat să ne mândrim cu esența noastră... (Articol apărut în publicația online Vox Banat)

Invitatul meu din 16 noiembrie 2011 a fost omul de munte și exploratorul Dan Paici.






Prin ochii sindicatelor



Sindicaliștii din Blocul Național Sindical l-au numit pe președintele CJ Caraș-Severin ”ambasadorul confederației în relația cu politicul” Președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Sorin Frunzăverde, a primit ieri, într-un cadru festiv, medalia ”Personalități ale Blocului Național Sindical”. Distincția a fost acordată cu ocazia împlinirii a 20 de ani de existență a acestei confederații sindicale. Care, de altfel, se află acum în fața unor noi provocări interesante, așa cum a declarat cu mai multe ocazii Nicolae Țeicu Drăgan, președintele BNS Caraș-Severin, cel care i-a și înmânat medalia președintelui Frunzăverde, în prezența unor personalități din administrație și sindicate. ”Este un moment aniversar pentru noi, a spus Nicolae Drăgan în discursul său, moment în care am putut trage linie și să vedem ce am făcut. O spun însă cu regret, săgeata activității sindicale a avut un parcurs ascendent până în anul 2000, dar până în 2010 am ajuns la cea mai joasă țintă a mișcării sindicale. Am pierdut mult, am pierdut un contract de muncă la nivel național, fapt care se simte și are repercusiuni la nivelul membrilor noștri de sindicat, care, prin noua legislație sindicală, se numesc lucrători. Dar, suntem azi aici pentru că Consiliul Național al BNS a hotărât un lucru frumos, acceptat și votat de toți membrii acestui consiliu. Președintele nostru, Dumitru Costin, m-a delegat să înmânez domnului președinte Sorin Frunzăverde o distincție dedicată celui pe care noi l-am numit ambasadorul BNS în relația cu politicul. Am convenit, însă, să vorbesc din suflet, fără vreun speech pregătit. Pentru mine, cele mai importante lucruri sunt credința, echilibrul și competența. Când mă refer la credință, nu pot să omit legătura care s-a creat între Dumitru Costin și dv., domnule Frunzăverde, în 1994. Ați crezut în sindicate, în necesitatea acestei structuri. Echilibru, pentru că în județul Caraș-Severin ați ținut un echilibru între toate sindicatele și confederațiile. Chiar ați avut consilieri din rândul sindicatelor. De fapt, nu numai la sindicate ați menținut un echilibru. ci și în propriul dv. partid, drept pentru care vă felicit! Cât despre competență, de câte ori am venit cu o problemă la dv., ne-ați fost un real sprijin și un adevărat vizionar”. ”Cuvintele pe care le-a rostit dl. Drăgan sunt prea frumoase, a spus Sorin Frunzăverde. Aceasta și pentru că eu sunt primvicepreședinte al unui partid care a luat unele măsuri nu tocmai populare pentru sindicaliști și pentru bugetari. Aceasta e o realitate. cu atât mai mult, această distincție care mă onorează, are mai mult un caracter personal decât unul politic. E adevărat că începuturile mele se leagă de mișcarea sindicală. În martie 1990 am scris prima platformă din ceea ce ulterior avea să devină Cartel Alfa, pe care am prezentat-o la București primului ministru de atunci, Petre Roman. Atunci am susținut pentru prima dată revendicările muncitorilor siderurgiști, la acel început de nou ev în România. A fost o perioadă mult mai frumoasă decât cea de azi. Și pentru că aici sunt și reprezentanți ai sindicatelor bugetare, vreau să le spun că știu că situația bugetarilor este una dramatică. De aceea, încerc pe cât posibil să induc colegilor mei de la guvernare măsuri de creștere a veniturilor bugetare și a pensiilor, cât mai rapid. Sindicatele de la Reșița au reprezentat, nu întâmplător momente de afirmare ale sindicalismului românesc. Au adus cu ele un sistem de revendicări sindicale autentice, cum au fost cele din 1994, de la Reșița. Au fost și alte momente de emancipare sindicală la Reșița, de altfel. Orice om politic normal, cum cred că am rămas și eu în aceste zile, își dorește un partener sindical responsabil. Nu prea puternic, dar responsabil. De aceea, cred că această aparentă destructurare are doar un caracter episodic și că veți fi pentru noi și noi pentru voi, acel partener social cu care e nevoie de o coabitare autentică. Județul are în față mai multe provocări, dar am putea spune că am stabilizat cumva industria siderurgică, prin cele două combinate moderne, de la Reșița și Oțelu Roșu. Vom încerca să menținem pe linia de plutire, măcar, și UCMR, pentru că uzina a fost indisolubil legată de arhitectura industrială în întregul ei. Oricum, am convingerea că mișcarea sindicală din România își va ocupa locul pe care îl merită în România”. BNS va edita, începând de acum, o publicație săptămânală numită ”Pagina 1”, care va reprezenta, crede Nicolae Drăgan, un salt în ce privește cunoașterea mai bună a valorilor sindicale. (Articol apărut în Ziua de Vest, în 24 noiembrie 2011, semnat de Daniel Botgros)

Invitatul emisiunii ”Dincolo de Aparențe” din 9 noiembrie 2011 a fost Nicolae Drăgan, președintele BNS Caraș-Severin.


joi, 17 noiembrie 2011

Mi-am promis că mă întorc !





Irina Botgros

S-a întâmplat să vizitez prima data Marea Britanie in februarie, anul acesta si mi-am promis ca revin, iar dupa 7 luni am aterizat din nou la Londra.
In copilarie am avut ocazia sa vad Austria, Germania, Ungaria, insa cind spui ,,Anglia,, parca te invaluie o altfel de magie, o magie a civilizatiei cosmopolite, a englezilor care nu sunt deloc ,,reci si distanți,, , a peisajelor de un verde care parca doare de atita intensitate si frumusețe, maretia cladirilor impozante cu o arhitectura care te copleșește.
,,Când un om este plictisit de Londra este plictisit de viață, pentru că în Londra există tot ce-ţi poate oferi viata, spunea Samuel Johnson, unul dintre cei mai importanţi autori ai literaturii britanice a secolului 18. Intorcindu-ma acasa, i-am dat dreptate.
Daca m-ar intreba cineva ce inseamna pentru mine sentimentul de libertate sufleteasca as raspunde fara ezitari: Londra, cu Oxford Street, unde te poti relaxa doar privind trecatorii, atit de diferiti, dar cu aceleasi puncte comune: bun gust, eleganta, modernism si stil. Urmarindu-i, te simti de parca ai viziona un film artistic in care eroii sunt manechine prezentând moda. London Eye, Tower Bridge sau Big Ben–ul, Westminster Abbey, Muzeul National de Istorie sau parcurile pline de flori si veverițe, odata vizitate iți vei dori mereu sa le revezi, asemeni unui film bun de dragoste.

Cum m-am indragostit de Bath…

Insă mergând mai departe, spre Somerset, o regiune din sud–vestul Angliei, ajungi intr-un orasel amplasat intre coline și dealuri, o localitate care aduce – păstrând proporțiile, desigur, - cu Băile Herculane, din Caraș-Severin. Bath este renumit pentru băile romane care datează din anii 43 î.Hr., construite de romani, datorita existenţei în regiune a apelor termale. Izvoarele termale erau, de altfel, cunoscute înaintea stăpânirii romane, fiind primele ape termale din Anglia. Oraşul devine în timpul domniei reginei Elisabeta I a Angliei o localitate balneară, si ulterior un punct de atracție turistică, fiind zilnic vizitat de turiști de tot felul de nații.
Centrul Bath-ului, cu The Abbey Church of Saint Peter and Saint Paul, de o frumusețe impresionantă, cladirile atit de vechi iți insufla istorie parcă prin fiecare caramidă, grupurile de turiști asiatici, germani, italieni pe fața carora citești foarte ușor entuziasmul pentru ceea ce vad in jurul lor, totul dar absolut totul, te duce cu gindul la cel mai frumos basm…din care, parcă, lipsesc doar printesele cu rochii impunatoare si trasurile cu cai.
La fiecare pas intilnesti numeroase clădiri istorice, care datează mai ales din perioada georgiană, una dintre cele mai cunoscute fiind Royal Crescent. Din curiozitate, mi-am dorit să urc pe coline doar pentru a vedea mareția orasului de undeva de sus, Bath-ul fiind contruit pe un fel de terasamente. Deși nu e un oraș mare, nu iți ajunge o singură zi sa-l vizitezi, deoarece la fiecare pas descoperi locuri pe lingă care nu poți trece fară să nu-ți doresti sa ramâi. Parcurile foarte mari, pline cu flori aranjate cu o grija excesivă, si tunse parcă ,,enervant,, de meticulos, parcuri in care tinerii stau pur si simplu intinși pe iarbă ( acolo este voie) si admiră veverițele, care vin si iti culeg din mână semințe sau alune, pescarușii pe care ii auzi la tot pasul, intreg orașul insufla romantism, eleganță și candoare, combinate cu un irezistibil aer medieval.
Mi-a fost dor de Bath incă dinaintea plecarii spre Romania, am părăsit Marea Britanie cu inima cumva strinsă, dar cu siguranța sufletească ce mă face să cred ca il voi revedea din nou si din nou… asa cum s-a intimplat si prima dată in februarie, și a doua oară in septembrie!
,,E de-ajuns sa iti doresti ceva cu adevarat pentru ca tot Universul să conspire la indeplinirea dorintei tale ( Coelho),” nu-i așa?

marți, 15 noiembrie 2011

Mircea Geoană și haita




L-am cunoscut personal pe Mircea Geoană, cu ocazia diverselor peregrinări jurnalistice. Am stat de vorbă de câteva ori, inclusiv aici, în Caraș-Severin. Prima dar și a doua și chiar a treia impresie despre el e una, fără doar și poate, agreabilă. Un intelectual fin, o personalitate specială dar nu una de tip ”dreamer”, cum ar spune englezul, un gânditor abstract, fără legătură directă cu clocotul realității. Dimpotrivă, aș spune. Un om aplicat, cu putere de sinteză asupra resorturilor actualității. Cu o abordare vivace și inteligentă a lucrurilor. Nu mi s-a părut a nu fi un om politic, din contră. Mi-a dat impresia unui politician versat, dar nu în sensul degradant al cuvântului. O personalitate versatilă, modernă, departe de eticheta pe care i-o pusese cu acea celebră viclenie roșie, Ion Iliescu. Mai multe dovezi stau în sprijinul acestor afirmații, dar acum e futil să le mai înșirăm pe toate aici. E sufficient să spunem că lui Mircea Geoană nu i-a lipsit mult să-l bată pe Traian Băsescu, a împins PSD spre modernitate, spre a deveni o forță social-democrată în consonanță cu standardele moderne. Cu atât mai mult ceea ce se întâmplă acum seamănă mai degrabă cu comportamentul de haită ce vine din cavernele preistoriei. Adică doborâm adversarul mai puternic la pământ, apoi sărim toți pe el și mușcăm, schelălăind, doar, doar vom ajunge, în gașcă, să-i dăm lovitura de grație. Să nu se mai ridice. Să scăpăm de un concurent, care ne ia ”femelele și hrana”. Recursul la atitudinile ipocrite ale pretinselor structuri de integritate interne din PSD, apăsarea deșănțată pe pedala normelor de partid – care în alte cazuri s-au dovedit excesiv de blânde – trimit pe social-democrați într-o zonă, aș spune a ridicolului, dar termenul nu e foarte potrivit, pentru că PSD se poartă mai degrabă ca un partid bolșevic. Rictusurile lui Iliescu și Năstase din ultima vreme, atunci când fac declarații depsre Mircea Geoană, sunt tot atâtea revelații asupra apariției unui current periculos în PSD. O întoarcere la niște origini obscure, feseniste. Nu spun noutăți aici, o bună parte din presa acestor zile cometează, poate cu mult mai bine, ceea ce încerc să constat. Spune doar că PSD se îndreaptă acum, în an preelectoral, spre o autodiscreditare care-I va face rău la alegeri. Adică, cine e acest Dan Șoavă? Ce integritate reprezintă acest obscur tânăr, cățărat peste noapte în structurile de autoreglementare ale partidului? Cine e, până la urmă, chiar Victor Ponta? Un procuror cu frustrări enorme și cu ambiții pe măsură, ca mulți alții din breasla lui, varianta tânără a lui Ion Iliescu. Mărturisesc că la început mi-a plăcut de Ponta. Părea inteligent, tânăr, cu abilități de lider. Acum, însă, mi se pare doar un șef de haită.
Până la urmă, are dreptate Mircea Geoană. Sigur că poate începe o nouă viață politică. E încă tânăr. Dar, ca un politician autentic, știe că trebuie să fie consecvent cu valorile pe care și le-a asumat și le-a promovat. Știe exact că a fi om politic valoros trebuie să continui să te revendici de la un curent de gândire și practică în spiritual căruia te-ai format. Aceste lucruri sunt însă dificil de înțeles pentru mulți din PSD, partid, care, după părerea mea, face un mare pas înapoi dacă renunță la Mircea Geoană.

luni, 7 noiembrie 2011

Ce facem cu mediul?




Fostul deputat PNȚCD de Caraș-Severin, în Parlamentul României, Cornel Sturza Popovici, actualmente președinte al Grupului Ecologic de Colaborare Nera și un fervent militant pentru protecția mediului, a poposit miercuri, 2 noiembrie 2011, la emisiunea ”Dincolo de aparențe.” Prilej nimerit de a discuta cu domnia sa probleme presante de mediu, mai ales din sudul județului - cum ar fi poluarea de la Moldomin sau defrișările ilegale de pe Nera - dar și despre posibilitățile și necesitățile ecoturismului. O categorie turistică unde Banatul de Munte ar trebui să fie campion, date fiind copleșitoarele atribute naturale pe care le deține.



joi, 3 noiembrie 2011

Otrăvirea



Există un „strat“ versat şi ocult din politică, format din „politicieni“ ce consideră acest „nobil principiu uman“ – destinat odinioară să determine mai binele societăţii, să se pună cu onoare în slujba cetăţeanului – drept o simplă anexă la propriile lor interese. Aceşti politicieni au descoperit o armă formidabilă: trecutul cu influenţe securiste sau nu al unor personalităţi. Este o armă care, chiar dacă are două tăişuri, reprezintă o putere formidabilă în mâinile celor ce o manipulează. S-a profitat de fatala ezitare a însănătoşirii vieţii sociale, politice şi chiar culturale româneşti, imediat după 1989, pentru ca acum să se ivească din teacă lama ascuţită a presupuselor colaborări cu, elegant spus, dezavuata Securitate, care taie în carne vie. Din păcate, însă, acea dorită şi necesarmente morală limpezire a lucrurilor, care trebuia să vină după 1990, nu vine nici acum, Nu există o acţiune programatică, o dezbatere publică serioasă asupra acestor aspecte, pe care românii au dreptul să le recepteze aşa cum trebuie şi nu arbitrar. Apar numai fragmente periculoase din cadrul unor acţiuni politice subversive şi oculte, menite a distruge adversari politici şi tot felul de competitori pe piaţa elitei româneşti, care trebuie, la un moment dat, îndepărtaţi cu orice chip. Nu spun, desigur, noutăţi, subiectul a fost, într-o oarecare măsură, expediat în banalitatea determinată de întoarcerea pe toate feţele, de cine a vrut şi cine nu a vrut, dar efectele sale sunt grave.
Consideraţiile de faţă mi-au fost determinat, în parte, de un aspect definitoriu, cred, pentru ceea ce afirmam. CNSAS nu a fost în stare să furnizeze dovezi despre presupusa colaborare a lui Varujan Vosganian cu Securitatea! I-a trimis o scrisoare în acest sens. Ce folos? Omul a pierdut, la momentul respectiv, înalta funcţie de comisar european pe baza unor afirmaţii ale unui fost securist – Liviu Turcu – un aşa-zis dizident (!?) (de ce s-o mai fi făcut securist, să păzească realizările comunismului, dacă era atât de dizident?), care apare, fantomatic, şi face afirmaţii neacoperite, în plin proces de otrăvire a societăţii româneşti. Pe de altă parte, nici CNSAS nu trebuie să dea astfel de verdicte. După părerea mea, nici nu are oameni abilitaţi pentru asta, chiar dacă poate ei sunt animaţi de bune intenţii. Iar armeanul Vosganian – pe care am avut ocazia să-l audiez la Reşiţa – este un tip sclipitor. Citiţi-i cărţile şi vă veţi convinge!

luni, 31 octombrie 2011

Un domeniu crucial: Sănătatea !




Centru Medical Multifuncțional la Bozovici
Medicii au trebuit convinși de la București și Reșița să nu lase Valea Almăjului fără asistență medicală
Daniel Botgros
Prin desființarea Spitalului din Bozovici, care deservea un număr de 26.000 de persoane din Valea Almăjului, Caraș-Severin, s-a creat un anumit gol de asistență medicală în zonă. Spitalul intrase pe lista fostului ministru Cseke, cel care s-a văzut nevoit, la acel moment, să se conformeze modelelor europene în privința numărului de paturi. Drept e că Spitalul din Bozovici nu era unul de top și majoritatea bolnavilor erau trimiși la Reșița dar el acoperea, totuși, din punct de vedere medical, o suprafață însemnată.
La momentul desființării spitalului la Bozovici a avut loc o adevărată revoluție, oamenii opunându-se din răsputeri unei asemenea perspective. Nu s-a mai putut face însă nimic, atunci. Dar, autoritățile locale din Bozovici nu au aplicat nici măcar pentru a transforma spitalul într-un cămin pentru bătrân, așa cum prevedea Ministerul Sănătății, în colaborare cu Ministerul Muncii. Lucrurile au rămas, aparent în aer. A fost însă doar o aparență, pentru că, așa cum afirmă senatorul PD-L de Caraș-Severin, Iosif Secășan, vicepreședintele Comisiei medicale din Senat, el a făcut, împreună cu Consiliul județean și cu Dumitru Secășan, directorul Spitalului Județean de Urgență din Reșița, numeroase demersuri pentru înființarea la Bozovici a unui Centru Medical Multifuncțional, pe ”ruinele” fostului spital. De altfel, cei doi medici, însoțiți de reprezentanți ai Casei de Asigurări de Sănătate a județului, s-au întâlnit joi, la Bozovici, cu primarul Aurel Miclea și cu cadrele medicale ale fostului spital, pentru a le convinge să adere la ideea unui centru multifuncțional. Discuțiile au durat destul de mult, pentru că medicii au fost nevoiți să înțeleagă noul sistem. În fapt, ei vor fi angajații Spitalului Județean din Reșița, clădirea le va fi pusă la dispoziție printr-un parteneriat cu Consiliul județean, care a și aprobat această construcție iar personalul auxiliar va fi plătit prin eforturile administrației locale. Primarul Aurel Miclea a cerut Consiliului local să emită o hotărâre de aprobare a parteneriatului și s-a angajat ca, în cel mai scurt timp, să constituie o fundație prin care se va derula activitatea Centrului Multifuncțional. Medicii angajați aici vor fi însă obligați să aibă doar un singur contract cu Casa de Asigurări și, în consecință, dacă au cabinete particulare vor lucra pe ele în regim strict privat. Ei nu vor avea voie să interneze bolnavi decât pe o perioadă de maxim o zi, dar fără a-i integra într-un regim hotelier, ci doar pentru anumite investigații. Corpul medical de aici va avea, însă, după cum afirma dr. Dumitru Secășan, o autonomie financiară.
Senatorul Iosif Secășan, care a participat la discuția de la Bozovici, crede că era important ca Valea Almăjului să aibă asistență medicală, chiar și în acest regim, pentru că e deservită o populație de circa 26.000 de persoane iar distanța până la Reșița e destul de însemnată. Demnitarul cărășean a avut mai multe runde de discuții cu fostul și actualul ministru al Sănătății, reușind, alături de colegii săi din teritoriu și de conducerea Spitalului Județean din Reșița, să pună bazele unui asemenea centru, al cărui model ar urma să fie copiat și la Anina, unde, de asemenea, a fost desființat spitalul. Județul Caraș-Severin a pierdut trei spitale, în urma reorganizării – la Bocșa, Anina și Bozovici – cel de la Oțelu Roșu reușind să fie salvat. (articol apărut în cotidianul Ziua de Vest)

Dr. Iosif Secășan, senator de Caraș-Severin, a fost invitatul emisiunii ”Dincolo de Aparențe” de miercuri, 26 octombrie 2011.

duminică, 30 octombrie 2011

Demos Kratos



„Puterea poporului“, democraţia, este o noţiune, un sistem, în egală măsură lăudat, cât şi criticat. Este, deocamdată – verificat la proba istoriei – cel mai bun sistem social pe care-l avem. Criticat de regimurile autoritare, adulat de capitalişti (şi nu prea), controversat dar funcţional, sistemul democratic a învins, fără doar şi poate, celelalte experimente sociale, sistemele concurente, unele nocive, precum comunismul, juntele militare şi alte forme de guvernare, care s-au restrâns serios în ultimii ani. Cu toate astea, democraţia are racilele ei. Dincolo de faptul că sistemele democratice încep să fie subtil controlate de către forţe oculte ce se spune că intenţionează acapararea puterii sociale şi economice în mâinile unui grup restrâns de indivizi – şi aici cuceririle tehnologiei digitale, digitalizarea şi virtualizarea, în fond, a quasimajorităţii activităţilor sunt un excelent mijloc de control –, democraţia devine tot mai puţin participativă.
Pe de o parte, mecanismele de consultare a populaţiei nu sunt foarte bine puse la punct. Motivaţia rezidă în general din ideea că astfel de acþiuni cum sunt referendumurile se dovedesc a fi scumpe. Pe de altă parte, este tot mai evident că populaţia vine în număr de fiecare dată mai mic la vot. Unii analişti din această parte de ţară pun aspectul respectiv pe seama faptului că, vezi Doamne, suntem deja occidentali şi că în Vest oamenii sunt mai puţin interesaţi de procesele electorale, fiind mai concentraţi spre propria existenţă şi, eventual, prosperitate. Există un sâmbure de adevăr în aceste afirmaţii, dar ele suferã, totuşi, de o eroare de viziune, de interpretare. În primul rând, România nu e încă o ţară occidentală în sensul general valabil al cuvântului. Aici mai sunt atât de multe de făcut, mecanismele, mai ales cele economice şi instituţionale, nefuncţionând nici pe departe cum trebuie. De aceea, apatia de tip occidental n-ar trebui să se potrivească la noi.
De altfel, ceea ce se întâmplă în statele dezvoltate nu e o apatie, ci, mai degrabă, rezultanta faptului că lucrurile sunt puse în mişcare şi merg în direcţia bună. Ceea ce nu s-ar putea spune la noi. În România e vorba de taxarea clasei politice, care de ani de zile generează pe scena publică aceleaşi figuri reşapate o dată la patru-cinci ani, cu make-up-ul tot mai complex, mai subtil şi mai viclean al campaniilor electorale. De aici, repulsia oamenilor pentru politică, pentru promisiunile goale din logoreea elevată (uneori) a candidaţilor...

marți, 25 octombrie 2011

Doctorii politici



Medicii români au intrat în politică destul de brusc. După ce, câţiva ani după 1990, au stat „la cutie“, unii neobişnuiţi cu acest fenomen iar alţii, poate, considerând că „datul din coate“ e sub demnitatea lor, ei au realizat, dintr-odată, că, dacă nu se implică ei, riscă să fie conduşi de alţii, consideraţi inferiori. A fost, practic, semnalul. Imediat după aceea, elita de intelectuali de care vorbim a început să pătrundă în politică. Barierele fuseseră rupte. Abdicând chiar de la unele principii, doctorii şi-au spus cã „aşa nu se mai poate“, că trebuie schimbat ceva. Mai întâi în domeniul lor, apoi şi în celelalte. S-au înscris în partide, au candidat la început prin consiliile locale, apoi în cele judeţene, la deputăţie, au pătruns, cum s-ar spune, în politica mare. Sigur, nu toţi, mulţi au rămas, poate vrând, poate nevrând, la profesie, dar unii au reuşit să escaladeze rapid scara ierarhică a politicii.
Prestigiul de care se bucurau în societate, inteligenţa multora dintre ei, structura interioară şi exterioară organizată, eficienţa, capacitatea deciziilor rapide, i-a transformat rapid în actori politici importanţi. Poziţiile politice din partide şi-au arătat apoi şi primele roade: au ocupat funcţii de conducere în domeniile şi instituţiile lor, parfumul puterii, captivant pentru orice tip de personalitate, a început să adie. Astfel, a mai apărut un argument, în afara celui profesional. Cel politic. Dar şi zâzania. Luptele pentru putere. Schimbările din funcţii pe criterii politice, şi nu neapărat profesionale, au început să doară. Dar medicii, structuri adaptabile, s-au obişnuit şi cu asta. Au acceptat, nu-i aşa?, jocul politic. Şi au început să-l facă bine, unii dintre ei. S-au impus în posturi care implicau decizii grele, le-au dus bine la capăt. Au realizat lucruri pe care poate alt tip de oameni de decizie nu le-ar fi putut realiza.
Dar au căzut şi ei victime, tot politicii. Nu toţi liderii din sănătate sunt astăzi medici. Supremaţia celor cu jurământul lui Hypocrat s-a fisurat în ultimii ani. O bună parte din lumea medicală a acceptat şi propuneri ale “nemedicilor”, însă. Un exemplu în acest sens este, cu siguranţă, Eugen Nicolăescu. Dar schimbările directorilor de instituţii medicale au început să provoace cutremure, seisme dureroase de orgoliu professional, moral, intelectual, cum vreţi. E partea întunecatã a politicii, al cărei cupe amare au înghiţit-o cu noduri, medicii ajunşi pe acest tărâm. Dar, unii doctori se întorc la „uneltele“ lor şi asta-i face de apreciat. Renunţă de bunăvoie la funcţiile politice, pentru a se putea întoarce la viaţa medicalã. Aleg profesia lor de o viaţă, şi acest lucru îi face să aibă caracter. Numai că nu toţi o fac din profesionalism, ci, iertată-ne fie această aserţiune, şi din interes. Meseria de medic poate fi foarte bănoasă, de multe ori şi, cu siguranţă stabilă. Pe când pentru politică trebuie să ai stomac…

vineri, 21 octombrie 2011

Presa regională și regionalizarea



Am avut, miercuri, 19 octombrie, o ediție deosebită a emisiunii ”Dincolo de aparențe”, pentru că invitatul meu a fost jurnalistul timișorean Lia Lucia Epure, directorul cotidianului regional Ziua de Vest. Ar fi fost o revelație discuția cu Lia, dacă n-aș fi știut dinainte că este un desăvârșit intelectual, un fin și atent observator al realității complexe, un dascăl (este cadru universitar și doctor în comunicare), un vertical om al cetății. Într-un cuvânt, o bănățeancă și europeană, totodată, educată și cultă. Nu în ultimul rând, un lider autentic, ce conduce de ani de zile cu succes publicațiile Focus Vest și Ziua de Vest. Dar, chiar și așa, cunoscând-o de ani buni, dialogul cu ea a fost, pentru mine, gazetarul, o revelație, așa cum am avut ulterior semnale că a fost și pentru telespectatorii noștri. Nu sunt, cele de mai sus, laude sterile, ode goale, închinate personagiilor dubioase ale zilei, ci un șir de realități adecvate unui profil intelectual de excepție. Care este, fără doar și poate, Lia. Invitatul meu a trecut dezinvolt prin statutul jurnalistului, al presei naționale și regionale, al regiunii dar și prin registrul complicat și complex al mentalităților și apartenenței locurilor. Îi mulțumesc și pe această cale pentru discuția noastră și o mai aștept cu deosebit interes.








luni, 17 octombrie 2011

"Presa regională şi regionalizarea"



Postul BANAT TV din Reşiţa va difuza miercuri, 19 octombrie, începând cu ora 20.15, emisiunea "Dincolo de aparenţe!", în cadrul căreia realizatorul Daniel Botgros şi invitata Lia Lucia Epure - directorul cotidianului Ziua de Vest - vor vorbi despre "Presa regională şi regionalizarea".

Emisiunea va fi difuzată în reluare vineri, 21 octombrie, de la ora 21.45. (Ziua de Vest, 18.10.2011)

vineri, 14 octombrie 2011

Oamenii - armă!



La ”Dincolo de Aparențe” a poposit miercuri, 12 octombrie 2011, maestrul Zoltan Lipan - 6 Dani în Karate shotokan și 4 Dani în Karate Godai Ryu, însoțit de câțiva dintre elevii săi: Melisa Kiss, Alexandra Paraschiv și Vlăduț Paraschivu, toți centuri negre cu 1 Dan. Profesorul reșițean, care de ani de zile obține rezultate impresionante la concursurile naționale și internaționale, ne-a dezvăluit, alături de tinerii karateka pe care-i pregătește, câteva dintre secretele acestei minunate arte marțiale, adaptate și transformate în sport. Un sport care se dorește a fi cât mai curând declarat olimpic. În seara dinaintea emisiunii noastre, clubul pe care-l conduce Zoli Lipan, ce aparține de sistemul școlar cărășean, a avut o vizită de marcă, de fapt două: marele maestru german Wolfgang Joss-Held, 10 Dani, întemeietorul stilului Godai Ryu, desprins din karate tradițional, dar având la bază o combinație de mai multe stiluri de luptă, adaptate situațiilor reale, acolo unde nu sunt nici echipamente de protecție și nici arbitri. Marele maestru, președinte al Godai Ryu International, este un om modest, natural, ca toți practicanții acestei nobile arte ce au ajuns la acest nivel. Postura sa, arta desăvârșită, explozia loviturilor și procedeelor sale sunt absolut uimitoare. De altfel, Wolfgang pregătește trupe speciale americane, canadiene sau franceze, fiind o figură emblematică a artelor marțiale mondiale contemporane. Alături de el s-a aflat maestrul arădean Teo Răduț, 6 Dani în Godai Ryu, președintele Godai Ryu România, care, împreună cu Zoli Lipan și cu Wolfgang Joss-Held, au făcut o sesiune de pregătire cu karateka reșițeni. Aceștia și-au văzut visul cu ochii, pentru că nu în fiecare zi ai ocazia sa-l vezi la lucru pe fondatorul stilului Godai Ryu, un stil special de luptă, care pune accent pe atacul declanșat pe atacul adversarului și pe succesiuni cât mai lungi de lovituri care să-l scoată din luptă. Wolfgang Joss-Held, de pildă, e capabil că execute serii de câte douăzeci de lovituri diferite în punctele vulnerabile ale competitorului de pe tatami. Godai Ryu promovează combinația naturală între execuțiile de apărare și cele de atac, pornite din poziții care să deruteze adversarul și s-l scoată cât mai repede din luptă. Zoltan Lipan va continua, așa cum a declarat în emisiune, că participe la competiții și să obțină rezultate bune, sperând ca într-o zi printre sportivii reșițeni premiați la sfârșitul anului să se numere și sportivii săi. Dar, aceasta numai după ce karate-ul va fi declarat sport olimpic.









luni, 10 octombrie 2011

Iluminaţii



Dezbateri publice, talk-show-uri, niagare nesfârşite de vorbe, miliarde de litere, monitoare sau televizoare încinse la maximum, calculatoare cu coolere zbârnâind la limită, bârfe, politică, politică, politică, alegeri, guverne, parlamentari, şefi de partide, scrutin, directori, primari, serviciu, preşedinţi, economie, ziare, Uniunea Europeană, criză, euro, maşini, leu, inflaţie, proteste, preţuri, mizerie, vulgaritate, petrol, servicii secrete, război, interese, foamete, secetă, aur, Hollywood, uragane, liceu, crimă, atentat, încălzire globală, focuri de armă, blocadă, negocieri, declaraţii, proteste, putere mondială, averi, ocultism.
Năucitor, nu? Aşa supravieţuim. Agresivitatea asta o suportă celulele noastre, creierele noastre, conştiinţele noastre, sufletele noastre, zilnic. De fapt, în fiecare secundă. „Orice formă vie de pe Pământ e o modalitate de a se opune puterii distrugătoare a timpului“, spun oameni inteligenţi. Forma vie e agresată nu numai de radicalii liberi, la mare modă, care sapă, se spune, în fiecare microsecundă la „fundaţia“ celulelor, distrugându-le, ci şi de asprimea unei societăţi bezmetice, în direcţia explozivă în care a apucat-o.
În spatele acestui decor asurzitor, liniştea rece a Planului. A marelui Plan Universal, care va duce omenirea într-o direcţie ocultă, ermetică, favorabilă Iluminaţilor – poate urmaşii grupării bavareze din 1776, apărută la Munchen, despre care se spune că se află şi acum în spatele fiecărei decizii mondiale majore - sau poate favorabilă altora ca ei. Aceşti necunoscuţi păpuşari planetari scriu partituri pentru ceea ce credem noi că reprezintă puterea mondială, pentru şefii de state, pentru bancheri, pentru cei mai influenţi şi bogaţi indivizi ai planetei. Cei mai puternici oameni ai Terrei fac parte din organizaţiile lor. Dar aceştia doar interpretează partiturile respective. Cuminţi, docili, nu faţă de electorat, ci de cei care-i conduc. Şi noi ne închipuim că facem politică, ne iluzionăm că trăim în democraţii, că putem influenţa ceva cu bietele noastre voturi de pe la alegeri. Ne consumăm în politică, ardem în faţa televizoarelor, dar nu facem decât să ne agităm în decorul strâmt, meschin, al propriei noastre îngrădituri. Planul, Marele Plan, ne este complet necunoscut. Numai că lucrurile evoluează într-o anume direcţie şi noi dispunem de insuficiente informaţii pentru a asambla acest puzzle imens, să-i putem vedem scopul.