La a doua privire

Homo jurnalisticus

Jurnalismul a devenit o profesie foarte interesantă în ultimii ani. Interesantă, desigur, dacă iei în calcul întreaga gamă de conotații ale acestui termen. Înainte de 1989, lucrurile erau clare – ziaristul era respectat în mod forțat, artificial, ca un exponent condeier al clasei politice și al atotputernicului partid unic. Să intri „în pana“, cum se spunea, a unui jurnalist în acele vremuri era extrem de riscant, pentru că ți se putea compromite întreaga carieră. Asta, desigur, dacă nu erai în partid de la un anumit nivel în sus, fapt care te făcea intangibil. Partidul Comunist se purta atunci cu ziariștii regimului într-un mod fals protector, în spiritul arhicunoscut al „tătucului“. Când nu proceda așa, îi lua la refec, pur și simplu îi chema la ordine, făcându-le viața grea. Îmi amintesc de un reputat coleg, publicist, scriitor și ziarist, cum ne povestea, după 1990, cum dăduse zile întregi cu subsemnatul pe la Securitate pentru că, de serviciu în tipografie fiind, îi scăpase o greșeală: în loc de tovarășul Nicolae Ceaușescu a trimis un “mesaj”, apăruse tovarășul Ceaușescu a trimis un masaj”.
Lucrurile nu s-au schimbat nici acum. Sau nu s-au schimbat în bine, pentru că, altfel, ziariștii nu se pot plânge de lipsa de „atenție“ a puternicilor zilei. Jurnaliștii au ajuns bătaia de joc a unor politicieni și a unor autorități, fiind obligați să suporte întreaga gamă de miștocăreli de doi bani, presiuni, amenințări, șantaje, violențe și manipulări inimaginabile. Și toate astea pentru că acei oameni politici, în beția lor de putere care-i face să se simtă speciali (dar nu sunt, de regulă, decât jalnici), îi confundă probabil cu propriii lor subalterni din partide, cu multitudinea de yes-man-i de care se înconjoară și care ar fi în stare să-și vândă și sufletul pentru a supraviețui în umbra celor „puternici“. Suptul banului public, protocoalele, sindrofiile, costumele scumpe, excursiile prin străinătate, închinăciunile permanente ale „muritorilor“ îi izoleazã de cei care i-au propulsat prin amărâtul lor de vot. Și, atunci, cum să nu-i deranjeze câte un pârlit de jurnalist care își „permite“ și el să-și facă meseria cu onestitate și să nu închine ode unuia sau altuia? De regulă, politicienii cred că lumea lor plină de scenarii și șantaje se poate calchia pe orice domeniu al activității sociale și-i consideră pe ziariști implicați în tot felul de scenarii paranoice, destinate să le facă lor rău. Uneori se mai abțin și, în marea lor mărinimie, se „apleacã“ mieroși spre jurnaliști. Mai ales când au nevoie de ei. Dar disprețul rămâne.
Așa că, La mulți ani, gazetari! (sanchi)

La a doua privire

Am rămas în ”Era coșului de fum“

Ideile și previziunile celebrului viitorolog Alvin Toffler sunt deja binecunoscute. Extrapolările sale, bazate riguros pe tendințele anilor în care trăiește, au făcut o serioasă carieră în lumea sociologică, și nu numai. Realizate în urmă cu ceva ani, multe din enunțurile sale dau semne că se adeveresc cu asupra de măsură, cum se spune. Toffler a vorbit de era „Coșului de fum“, numind așa epoca industrializării frenetice prin care a trecut omenirea, perioadă în care fabrica domina zdrobitor peisajul economic și pe cel social. Deși statele civilizate au depășit demult era „coșului de fum“, pătrunzând în era informației și în universul economiei electronice și digitale, state întregi sau orașe de pe glob, au rămas încă încremenite într-un timp în care guverna uzina, relațiile industriale.
Dacă luăm aici exemplu Reșiței, dar în acest tipar se încadrează multe alte zone ce prezintă similitudini cu capitala Banatului de Munte, odinioară Cetatea de Foc a României, acest oraș ar trebui să iese din vremea „Coșului de fum“. Așa cum, sute de ani a fost un vârf de lance al siderurgiei, nu numai românești ci și imperiale, la acel moment, Reșița (sau, repet, luați altă localitate asemănătoare) ar fi trebuit să se numere printre orașele-fanion în ce privește conversia industrială și economică. Cu un personal înalt calificat, Reșița putea deveni, păstrând, desigur, proporțiile, un fel de Silicon Valley a României. Reșița a fost, ani de zile, un oraș-uzină, cu ritmurile umane guvernate strict de sirenele fabricilor, la orele 7, 15 și 23. Pentru că majoritatea oamenilor lucra în cele două mari fabrici. Mentalitățile extraordinar de persistente, generate de o asemenea structură socială și de autarhicul regim comunist, i-a determinat pe mulți să rămână zăvorâți în fața oricărei evoluții, a modernizării. Pentru asemenea tipuri de personalitate, e mai important un parc jigărit și neîntreținut, un petic de așa-zisă zonă verde, călcatã tot timpul în picioare de copiii care încing câte o miuță, decât, de pildă, o construcție, o instituție, o societate comercială, care aduce locuri de muncă și servicii moderne.
Acestor proiecte, care oricum nu se pot realiza fără respectarea strictă a condițiilor de construcție și de protecție a mediului, li se opun oameni care n-au nici o calitate, în afara faptului că sunt, întâmplător, vecini cu zona respectivă. Dar nici acest lucru n-ar fi atât de grav, dacă nu ar exista și aleși locali fără nicio perspectivă economică cât de cât coerentă. Teoriile economice care au salvat America din cea mai mare criză economică a timpurilor moderne spun că la vremuri de depresiune economică trebuie investit și stimulat cu orice preț consumul, create locuri de muncă iar la vremuri prospere trebuie făcute economii. Așa că structuri urbane cum e Reșița nu au voie doar să supraviețuiască, ele trebuie cu orice preț să se salveze prin transformare profundă și progres.

Mario Balint: Discuțiile aleșilor locali sunt de secol XIX

Un seducător excurs prin lumea politicii, administrației, a presei, a puterii, în general, s-a derulat la ”Dincolo de aparențe”, avându-l invitat pe jurnalistul Mario Balint, analist, totodată, de securitate, un concept-cheie în noile așezări și reașezări mondiale de putere. Mario Balint are în general viziuni decise, aplicate, în ce privește evoluția fabulos de rapidă a sistemelor. România, din păcate, în concepția sa, se dovedește aproape total desincronizată de marile politici mondiale, ajungând să nu mai reprezinte nimic în deciziile globale. De aceea, ar fi nevoie de o rapidă reconectare la trendul civilizațiilor dezvoltate dar, din păcate, discuțiile mioritice, inclusiv cele din consiliul local reșițean - pentru a oferi un singur exemplu - aparțin secolului XIX și nu secolului XXI.

Ziaristul Mario Balint - invitat la ”Dincolo de aparențe”

Jurnalistul Mario Balint, corespondent special al Radio România Actualități, vine miercuri, 27 aprilie, la Banat TV, invitat al emisiunii ”Dincolo de aparențe”, pentru o discuție amplă despre jurnalismul de front, despre starea actuală a mass-media și alte subiecte de actualitate din universul comunicării.

Totul, într-un dialog cu Daniel Botgros, numai la Banat TV, de la ora 20.15 și vineri, în reluare, de la 21.45.

SECURITATEA IC ŞI PMC
Motto: „Cei nedoriţi, care fac lucruri de neiertat pentru cei nerecunoscători”.

”În secolul nostru, SECURITATEA devine axul central pe care se fundamentează dezvoltarea economică şi, în consecinţă, bunăstarea socială. Astăzi, securitatea este un PRODUS DE CONSUM, cu o piaţă proprie şi standarde de calitate specifice. Sfîrşitul Războiului Rece a modificat, fără îndoială, balanţa de putere mondială. Vechile probleme ale lumii contemporane, precum creşterea demografică necontrolată în unele regiuni şi îmbătrînirea dramatică a populaţiei în altele, reducerea rezervelor de apă, hrană şi resurse energetice, degradarea mediului etc., s-au acutizat şi au efecte nebănuite. În plus, altele noi şi-au făcut apariţia: terorismul, proliferarea armelor de distrugere în masă, crima organizată. Intensificarea conflictelor locale şi regionale, determinate, în principal, de cauze de natură etnică, religioasă, teritorială sau ideologică, dar cu un puternic substrat economic, au impus dezvoltarea şi perpetuarea mijloacelor non-militare de soluţionare, instrumentul militar constituind ultima măsură dorită. Globalizarea transcende toate aceste caracteristici ale lumii moderne. Fenomenul favorizează atît creşterea economică şi dezvoltarea, prin integrarea economiilor lumii, cît şi aspecte mai puţin dorite, precum accentuarea decalajelor economice şi a sărăciei în unele zone, migraţia ilegală, mondializarea criminalităţii etc. Sporirea gradului de interdependenţă şi interacţiune în plan economic, tehnologic, cultural şi politic determină o evoluţie similară şi în planul securităţii, cu implicaţii importante în domeniul creşterii stabilităţii relaţiilor internaţionale.” (fragment dintr-un articol postat recent de Mario Balint pe blogul său personal)

Emisiunea Dincolo de Aparente de la Banat TV, din seara de miercuri, 20 aprilie, l-a avut ca invitat pe preotul Josef Csaba Pal, arhidiacon romano-catolic de Resita, din partea Bisericii Romano-Catolice. Sfiintia sa a retrait, impreuna cu realizatorul Daniel Botgros, momentele dinaintea Invierii Domnului, evocand astfel cea mai insemnata sarbatoare a crestinatatii. Si anul acesta, ortodocsii si catolicii sarbatoresc Sfintele Paste impreuna.

La a doua privire

Sub acest generic reiau o parte dintre comentariile și eseurile mele apărute în ultimii ani pe diverse suporturi mass-media, lor adăugându-li-se, desigur, altele noi, în consonanță cu evoluția evenimentelor. Ele vin, într-o anumită măsură, în completarea temelor dezbaterilor televizate de la Banat TV, încercând să se constituie într-un model sau poate doar într-o simplă unealtă de înțelegere a realității. Sper să vă fie de folos.

Războiul celor vechi

Cu ani în urmă – şi parcă şi acum – Terasa de la Baalbek ne înflăcăra imaginaţia. O construcţie inexplicabilă, numită neconvenţional „terasă“, devenea piatra de temelie a unui acribic şi amplu efort argumentativ în favoarea prezenţei pe Terra, cu zeci de mii de ani în urmă a reprezentanţilor unei sau unor civilizaţii extraterestre. Lua fiinţă astfel „paleoastronautica“, o „ştiinţă“ ce-şi propunea să demonstreze incontestabila vizită a unor paleoastronauţi în sânul celor mai vechi civilizaţii pământene. Erik von Daniken, binecunoscutul promotor al teoriei paleoastronautice, îşi făcuse un titlu de glorie din a demonstra, servindu-se de argumente istorice, arheologice şi geologice, că paleoastronauţii au existat şi au influenţat decisiv civilizaţia Terrei. Terasa de la Baalbek, „construită“ din lespezi enorme, ar fi fost, în concepţia lui Daniken şi a altor autori, un imens spaţioport, o colosală platformă de aterizare pentru virtualele vehicule spaţiale ale pretinşilor vizitatori spaţiali. Argumentul zdrobitor îl reprezintă, crede scriitorul, faptul că nici acum, cu mijloace moderne, astfel de imense lespezi de piatră n-ar putea fi prelucrate, finisate şi transportate.
Din păcate, însă, Baalbek-ul este bombardat frecvent de israelieni, aşa cum și oraşe ale evreilor au fost lovite de miliţiile libaneze Hezbollah. Urmaşii, probabil, ai celor mai vechi civilizaţii de pe glob ne destramă brutal nostalgia după Daniken şi teoriile sale, învăluind în fumul exploziilor, una din cele mai vechi arii de pe Terra, leagănul unor civilizaţii care au marcat profund evoluţia omenirii. Mulţi dintre observatorii şi teoreticienii conflictelor mondiale, alături de cercetătorii fenomenului religios şi cel sociologic, chiar şi misticii diverselor religii, autorii de ficţiune, prevăd izbucnirea unui al treilea război mondial chiar din această zonă. Pentru că toate marile conflicte militare ale umanităţii au avut, iniţial, un caracter local. Texte codificate din cărţi şi manuscrise vechi ale umanităţii proorocesc drept preludiu al Apocalipsei un atac nuclear asupra Israelului din partea uneia dintre ţările arabe din zonă. Toate acestea pot fi, desigur, speculaţii. Tragic e însă faptul că Orientul Mijlociu rămâne etern o zonă fierbinte a planetei, o arie a suferinţei şi intoleranţei, în care conflicte extraordinar de vechi răbufnesc cu furie, într-o lume în care, de altfel, războiul şi distrugerile n-au încetat niciodată total, oricât de civilizaţi am dori să părem că suntem.

Trupa "Celelalte Cuvinte" împlinește 30 de ani!

Update

Ovidiu Roșu, membru al legendarei trupe rock ”Celelalte Cuvinte”, vine miercuri seara la Banat TV. Muzică, artă, cultură dar și adminstrație, în viziunea lui Ovidiu Roșu, numai la Banat TV, de la ora 20.15. Realizator, Daniel Botgros.