Jurnalismul a devenit o profesie foarte interesantă în ultimii ani. Interesantă, desigur, dacă iei în calcul întreaga gamă de conotații ale acestui termen. Înainte de 1989, lucrurile erau clare – ziaristul era respectat în mod forțat, artificial, ca un exponent condeier al clasei politice și al atotputernicului partid unic. Să intri „în pana“, cum se spunea, a unui jurnalist în acele vremuri era extrem de riscant, pentru că ți se putea compromite întreaga carieră. Asta, desigur, dacă nu erai în partid de la un anumit nivel în sus, fapt care te făcea intangibil. Partidul Comunist se purta atunci cu ziariștii regimului într-un mod fals protector, în spiritul arhicunoscut al „tătucului“. Când nu proceda așa, îi lua la refec, pur și simplu îi chema la ordine, făcându-le viața grea. Îmi amintesc de un reputat coleg, publicist, scriitor și ziarist, cum ne povestea, după 1990, cum dăduse zile întregi cu subsemnatul pe la Securitate pentru că, de serviciu în tipografie fiind, îi scăpase o greșeală: în loc de tovarășul Nicolae Ceaușescu a trimis un “mesaj”, apăruse tovarășul Ceaușescu a trimis un masaj”.
Lucrurile nu s-au schimbat nici acum. Sau nu s-au schimbat în bine, pentru că, altfel, ziariștii nu se pot plânge de lipsa de „atenție“ a puternicilor zilei. Jurnaliștii au ajuns bătaia de joc a unor politicieni și a unor autorități, fiind obligați să suporte întreaga gamă de miștocăreli de doi bani, presiuni, amenințări, șantaje, violențe și manipulări inimaginabile. Și toate astea pentru că acei oameni politici, în beția lor de putere care-i face să se simtă speciali (dar nu sunt, de regulă, decât jalnici), îi confundă probabil cu propriii lor subalterni din partide, cu multitudinea de yes-man-i de care se înconjoară și care ar fi în stare să-și vândă și sufletul pentru a supraviețui în umbra celor „puternici“. Suptul banului public, protocoalele, sindrofiile, costumele scumpe, excursiile prin străinătate, închinăciunile permanente ale „muritorilor“ îi izoleazã de cei care i-au propulsat prin amărâtul lor de vot. Și, atunci, cum să nu-i deranjeze câte un pârlit de jurnalist care își „permite“ și el să-și facă meseria cu onestitate și să nu închine ode unuia sau altuia? De regulă, politicienii cred că lumea lor plină de scenarii și șantaje se poate calchia pe orice domeniu al activității sociale și-i consideră pe ziariști implicați în tot felul de scenarii paranoice, destinate să le facă lor rău. Uneori se mai abțin și, în marea lor mărinimie, se „apleacã“ mieroși spre jurnaliști. Mai ales când au nevoie de ei. Dar disprețul rămâne.
Așa că, La mulți ani, gazetari! (sanchi)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu