Înainte de denominarea leului și cu mult înainte de adoptarea euro drept monedă națională, o altă monedă ciculă frecvent: „alegătorul“. E o monedă forte, cu multă căutare la politicieni, la actualii sau viitorii aleși. „Alegătorul“ sudează punți, deschide uși, leagă prietenii dar, cel mai des, cumpără. Cu puterea unei valute adevărate, mai tare, în perioadele de alegeri, decât orice altă monedă. Toată lumea politică poartă în „portofel“ cantități mai mici sau mai mari de „alegători“. Fiecare după posibilități, după puterea de persuasiune, după relații sau promisiuni. Este zeul temporar la care se închină toată lumea politică din patru în patru ani, cu o fervoare greu de imaginat în alte perioade normale. Cel care conferă numele noii „monede“, bietul alegător, simte pe pielea lui concertul disputelor cu caracter electoral, pentru că adevărata bătălie se duce acum, în afara campaniilor electorale oficiale. Acum ies la iveală tot felul de „învârteli“, de pete negre la dosar, de atacuri la diferitele decizii și acțiuni, la contul din bancă, la dosarul penal, ba chiar și la moralitate. Atacurile sunt mai mult sau mai puțin documentate. În plus, fiecare are o anumită rezervă, ca în celebra scenă biblică, cea cu Maria Magdalena și cu piatra. Uzându-se de moneda „alegător“, o sumedenie de permutări au loc pe secenele politice, atât cea cenrală cât și cele locale. Este, ca la fiecare ciclu electoral începutul unui tsunami care va mătura aproape toate organizațiile, val declanșat în primul rând de așezările de pe liste, pentru diversele funcții și demnități. Fiecare partid are nemulþumiții săi, unii mai cu putere de opinie, alții cu mai puțină putere. Se trece de la o formațiune la alta, se resuscitează organizații moarte, totul pentru alegeri. Aici, pe lîngă „alegător“, mai apare o monedă: ceea a interesului personal. Pe aceasta nu mai știu cum s-o numesc. Numiți-o cum vreți, dar și asta e tot o monedă forte. Poate chiar mai forte decât prima. Pentru că în orice țară din lume există interes în politică. Numai că acesta reprezintă poate 5% din treaba politicianului. Pe când la noi e aproape invers.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu