Hotărât lucru, lumea în care trăim e din cale-afară de pestriţă. De diferită. Unii dintre semenii noştri vieţuiesc aproape mai rău decât omul de Cromagnon – în paranteză fie spus, specie umană primitivă mai inteligentă decât, de pildă, omul de Neanderthal - aflându-se încă la stadiul măcinării făinii între două pietre sau, cum am văzut într-un reportaj tulburător dintr-o ţară africană, la cel al culesului de frunze din gardul viu pentru a găti ceva de mâncare. Mâncare unor copii care nu mai au puterea nici să ducă lingura la gură. La polul opus, prima navă cosmică particulară din lume s-a înălţat, deja de vreo câțiva ani, la 60 de km deasupra pământului, imediat după ce a primit autorizaţia să zboare în Cosmos. E vorba, pentru cei mai exacţi, de SpaceShipOne. Nava a fost construită de firma unui american, Scaled Composites, iar lansarea a avut loc în deşertul Mojave, cu ajutorul unei rachete White Knight. Asta în timp ce noi ne chinuim de ani de zile să atragem nişte investitori, vindem langoşi sau hamburgeri, ne luptãm cu condiţii financiare dure, în care firmele private dau faliment pe capete. Deschidem chioşculeţe, magazinele de o înduioşătoare efemeritate şi ne imaginăm că avem economie de piaţă. (Drept e, şi fac aici o altă paranteză, mică, mică, vestea că o uzină din Bacău lucrează pentru racheta europeană Ariane 5 m-a făcut să-mi mai vină inima la loc în legătură cu viitorul tehnologic al României).
Timpurile anunţate de filmele science-fiction sau de diverşi viitorologi, când spaţiul sau planetele apropiate vor deveni zone atractive de vilegiaturi cosmice, nu pot fi departe, din moment ce gheaţa a fost spartă şi sfera privată a pătruns şi într-un domeniu restrictiv cum e astronautica. Experţii americani sunt acum preocupaţi de gunoiul spaţial, adică de rămăşiţele sateliţilor şi ale altor dispozitive care evoluează pe o orbită circumterestrã. 5-6000 de tone de gunoaie se învârt permanent în jurul Pãmântului, între 200 şi 2000 de km înălţime, ameninţînd inclusiv Staţia Spaţialã Internaţionalã, o altă realizare a naţiunilor „mari“. Lumea apare, privită în această cheie, profund nedreaptă şi asta nu e neapărat o consideraţie masonică sau socialistă. Practic, toate vârstele omenirii se regăsesc acum, în acelaşi timp, pe pământ. Cu diferenţe profunde, dureroase, ce duc la intoleranţă, ură, frustrare, războaie, terorism. Până acum, nici un curent de gândire politică, socială, ştiinţifică sau de altă natură n-a reuşit să estompeze aceste diferenţe, această boală a umanităţii care la începutul Mileniului III pare mai fără leac ca niciodată.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu