joi, 28 iulie 2011

Oameni pentru oameni







După zece ani de prodigioasă activitate socială la Slatina Timiș, în Caraș-Severin, sub oblăduirea unor inimoși voluntari belgieni, Asociația de Ajutor Mutual (ADAMS) se extinde și spre zonele urbane, mai precis spre Caransebeș. Slatina Timiș are o îndelungă colaborare, de 20 de ani, și este înfrățită cu orașul belgian Geel, cu ajutorul căruia a reușit să pună bazele unui centru medico-social de excepție în domeniu, practic unicat pentru o zonă rurală din această arie. Modelul de succes al Centrului ADAMS de la Slatina Timiș a putut consemna în cei zece ani de existență sume totale investite de aproxiamtiv 1,25 milioane de euro.
Potrivit lui Ioan Suru, coordonator de programe la ADAMS, asociația se implică în dezvoltarea la Caransebeș, împreună cu Anica Schelean, reprezentantul Anaman Medical, de servicii sociale integrate, într-un centru de zi pentri vârstnici. Aceasta înseamnă îngrijiri medicale acreditate de CNAS, inclusiv la domiciliu, îngrijiri sociale, sistem de mediatecă, centru informațional și alte servicii specifice. De curând, la Caransebeș și la Slatina Timiș s-a aflat ambasadorul Belgiei la București, Excelența Sa, Phillipe Beke, care a apreciat întreaga activitate a asociației. În plus, arată Ioan Suru, ADAMS, împreună cu Asociația Mucenița Iraida, a vizitat recent Centrul Sfânta Treime din Glimboca. Și aici se prefigurează o colaborare, în sensul în care ADAMS va oferi, de două ori pe săptămână, îngrijire bătrânilor din așezământ. Asociația Mucenița Iraida oferă servicii de tip social, în acest context, în timp ce Anaman Medical susine financiar plata cotizațiilor anuale pentru îngrijire a 56 de persoane din centru.
”La Glimboca, părintele Nicolae Rădulescu a făcut un lucru extraordinar cu această activitate socială și îl vom susține din toată inima. Extinzând activitatea noastră și spre mediul urban – urmează și Reșița – putem spune că, la zece ani de activitate a Centrului Social din Slatina Timiș, avem satisfacția că putem ajuta mai mult, ieșind din granițele comunei noastre”, a spus Ioan Suru.
Doamna Anica Schelean și domnul Ioan Suru au fost invitații ediției din 28 iulie 2011 a emisiunii ”Dincolo de aparențe” la Banat TV, totul constituindu-se într-un dialog agreabil din care am putut deduce întreaga amplitudine a eforturilor sociale a acestor inediți actori în domeniul social.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu