Românii sunt un popor ciudat. Tolerant şi, totodată, agresiv, extraordinar de inteligent şi, în acelaşi timp, de multe ori, stupid, ospitalier şi, totodată, egoist. O serie de astfel de paradoxuri zguduie natura românească, împărţind-o, de cele mai multe ori, dramatic, între extreme. Limitele acestea largi în care oscilează românul îi surprind deseori, mai ales pe străini. Sigur, ceea ce afirmăm noi aici e valabil pentru orice popor, dar cred că unele naţii sunt mai previzibile decât altele. Noi, românii, suntem funciarmente imprevizibili. Singurul lucru predictibil al naturii intime româneşti este, după părerea mea, talentul. Cu tot respectul pentru alţi confraţi de pe această planetă, dar românii dau clasă la talent, la imaginaţie, aproape oricui. Am scris odată despre o listă incredibil de lungă de invenţii româneşti, atât de fascinante, încât e greu, aproape imposibil de admis că ele aparţin fiilor unei singure naţiuni. Din ele se cunosc poate 10 la sută, dar cred că şi mai puþin. Restul zac prin sertare, foarte multe au fost furate ori cumpărate pe nimic, sau au rămas în mintea şi imaginaţia autorilor, care nu le-au putut pune în practicã din lipsă de bani. Dar vorbeam de talent. Costel Busuioc i-a cucerit pe spanioli cu vocea sa. Un om simplu, obişnuit, fără teancul de diplome, de masterate şi de doctorate cumpărate fără scrupule de pe „piaţa liberă“. Dar un om cu o voce de aur. Linda Teodosiu, o tânără şi frumoasă româncă din Germania, interpretează într-o emisiune-concurs specializată de la RTL piesa „Hero“, a celebrei Mariah Carey. E aplaudată şi ovaţionată minute în şir, juriul aproape că nu mai poate să-şi exprime părerile (oricum flatante) din cauza încurajărilor din platou. O membră a juriului reuşeşte, totuşi, să-i spună româncei că Mariah Carey e încântată de Linda Teodosiu şi de interpretarea ei. Steve Făinaru, un ziarist de origine română din Statele Unite, obţine Premiul Pulitzer pe 2008 pentru reportajele sale din Irak. Mai vreți? Mai avem exemple, acestea sunt ceva mai recente. La Microsoft, a doua limbă vorbită în companie este limba română. Dar asta se ştie deja. În aceste condiţii, jurnaliştii francezi, dintr-o grobiană lipsă de imaginaţie, încremeniţi în temele lor favorite din anii '90, când au făcut atâţia bani frumoşi, filmează în continuare copii ai străzii în Bucureşti. Poftim... cultură! Un ghid al ţărilor, elaborat de o prestigioasă publicaţie occidentală, pune pe coperta frumos colorată a ediţiei destinate României, o şatră de ţigani. Ne mândrim şi cu ei, cu muzica, cu talentul lor, dar din tot ce are România mai profund puteau găsi ceva mai semnificativ. Numai să fi vrut. Doar că nu au vrut.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu