Vă propun să lăsăm pentru câteva minute măcar agitaţia politică, criza, ineficienţa economică, preţurile, facturile uriaşe şi toate celelalte racile care ne fac viaţa grea şi să poposim într-o lume pe cât de puţin cunoscută, pe atât de fascinantă: nanotehnologia. Obişnuiţi să vedem lucrurile exacerbate, disproporţionate de percepţia noastră secătuită de scandaluri, cine mai are timp de universul mic, de universul nano, în vremuri de restrişte, ne-am putea întreba? Uite însă că există oameni de-o eleganţă desăvârşită, senini şi calmi în preocupările lor de vârf, oameni care se „joacă” cu nanoparticulele, cu microuniversul, aşa cum noi de ocupăm, fiecare, de treburile noastre de rutină. Oameni care merg în fiecare dimineaţă la birou, la laborator, în fapt, aşa cum mergem noi la serviciu, şi plonjează în universul lor tulburător, făcând lumea să meargă înainte. Nu politicienii fac lumea să meargă avanseze, să fiţi convinşi de asta, ci astfel de personalităţi în domeniile lor, astfel de oameni de ştiinţă de o statură morală şi profesională pe care ne-am dori-o mulţi. Aceia dintre noi care, desigur, înţelegem exact de ce avem nevoie. Credeţi cumva că vorbesc de oameni de ştiinţă din Statele Unite, din laboratoarele Berkeley, Boston, Pasadena, ori de cei de la imensul accelerator de particule de sub graniţa cu Elveţia? Nici vorbă. Mă refer la concetăţeni de-ai noştri. Fizicianul Marius Chiriţă de la Timişoara produce pur şi simplu microparticule de ordine de mărime între 1 şi 100 de nanometri. Deci, nanoparticule. Nu ne referim la Timişoara într-o proiecţie science-fiction, ci la cea a zilele noastre. Marius Chiriţă utilizează oxid feric, adică rugină, din care creează minunate nanoparticule, care fotografiate la microscopul electronic au o arhitectură senzaţională. Nanoparticula de magnetită pe care am admirat-o pe laptopul fizicianului are forma perfectă a unei mingi de fotbal, cu hexagoanele de rigoare! Moneda se bate pe magnetismul acestor nanoparticule, spune simplu Marius Chiriţă. Adică, să le putem controla, printr-un câmp magnetic, pentru a le folosi în medicină, de exemplu. „Drug Targeting Delivery” e un procedeu deja studiat. De nanoparticula deplasată de câmpul magnetic se agaţă medicamentul care acţionează direct asupra unei tumori maligne, să zicem, eliminându-o. Dacă creşti temperatura unei tumori cu doar cinci grade o distrugi! E incredibil de ce nu se aplică încă aceste procedee în tratarea cancerului, în loc de ineficientele şi distructivele chimioterapii. Nanoparticulele, povesteşte Chiriţă, au aplicaţii extraordinare în fotocataliză, în conversia energiei solare în energie electrică, în domeniul construcţiilor. Adică, „creşti” materiale fără să le mai ridici cu macaraua. Nanotuburile de carbon au rezistenţe de mii de ori mai mari decât oţelul. Deci, până la inteligenţa nanoparticulelor, acei mici roboţei nevăzuţi, care ne pot „repara” pe interior, nu mai e atât de mult, nu?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu