La a doua privire

La Strada

Ceva ne lipseşte. Ceva ce am pierdut, un anumit organ, o umoare care să genereze mai mult echilibru fiinţelor noastre, care sã ne readucă (dacă într-adevăr am avut vreodată) acea naturaleţe originară, sinceră, caldă, neschimonosită de interese mărunte, rău mirositoare. Acel ceva, de cele mai multe ori inefabil, care să ne refacă legătura cu natura noastră profundă. Chestia aceasta se vede cel mai bine pe stradă, acolo unde avem o democraţie care, în variantă românească, este, cu certitudine, de rău augur. O fantoşă de libertate, de prost-gust, bântuie pe străzile din România, punându-te în serioasă dificultate, dacă eşti un om obişnuit, educat. Nu mă refer la aşa-zişii „subţiri“ de faţadă, cărora, chipurile, le miroase totul şi nu pot să se scoboare la nivelul „prostimii“. Vorbesc de omul comun, moderat, nu neapărat intelectual fin, ci de omul normal, cu bun-simţ, care coboară în stradă pentru o treabă sau pur şi simplu ca să se plimbe. El trebuie să facă imediat faţă, în acest caz, unei agresiuni cu uimitor de multiple faţete: gregaritate, violenţă, mizerie, subcultură, limbaj scârbos, înjurături, fluierături, urlete de tot felul, ba chiar câte un brânci prin tramvaie sau prin magazine. Adolescenţii, de unde să înveţe alt model? Îi blamăm, de multe ori, că vorbesc şi se poartă urât. Dar cine le este exemplu? Cum să înveţe altceva, când simpla ieşire pe stradă le furnizează rapid sursele de inspiraţie. Strada a devenit urâtă, respingătoare. Trecem peste faptul că e, în general, murdară (ceea ce vine tot din lipsa de educaţie, pentru că nici o primărie din lume nu se poate lupta la infinit cu cei şapte ani de-acasă), dar o urâţesc oamenii, ceea ce e mai grav. Degeaba strada a căpătat o spoială de civilizaţie, prin construcţii noi (stridente, de obicei, printre cele lăsate în paragină), firme, reclame, automobile de lux, prin oamenii îmbrăcaţi mai bine decât altădată, dacă sub toate acestea se ascund în continuare serioase carenţe educaţionale. Ne-am pierdut modestia şi bunul-simţ pe care poate le aveam altădată, ne-am pierdut măsura, busola şi uneori chiar raţiunea... Repet, strada a devenit urâtă. Iar noi şi numai noi suntem singurii vinovaţi.