Îmi plac oamenii pasionați. Priviți de multe ori cu falsă condescendență, cu artificială înțelegere sau cu rânjete disprețuitoare de cei a căror viață se limitează la folosirea excesivă a tubului digestiv sau a altor sisteme ale organismului cu care i-a blagoslovit Dumnezeu, ei își duc netulburați mai departe frumoasa lor cruce, apreciați însă de cei care mai pricep câte ceva. E drept, destul de puțini. Pasionații adevărați ard la focul pasiunilor lor, își dedică viața unor îndeletniciri care îi aduc la acel catharsis personal de care avem fiecare nevoie, fără ca întotdeauna să realizăm acest lucru.
Un pasionat este și Dan Paici. Cărășeanul - cu care am avut onoarea și plăcerea să mă întâlnesc de două ori la emisiunea pe care o realizez la Banat TV - iubește necondiționat muntele. Dragostea sa pentru mediu, pentru natură, pentru masivii bănățeni sau pentru cei ai lumii largi, este deja proverbială. Pasiunea sa pentru munte dar și pentru provocările pe care ți le pot oferi alte părți ale globului, l-a dus, în luna octombrie, tocmai în Nepal, la poalele lanțului himalayan. Deși, e puțin impropriu să spui la poale, pentru că Nepalul este în general o regiune înaltă, un stat în pantă, dacă-mi permiteți o ușoară ironie afectivă. Dan Paici a plecat într-o călătorie inițiatică, așa cum se întâmplă când iei contactul cu o lume total diferită, cu o spiritualitate aparte, aproape complet străină pentru noi. Pasiunea omului de munte cărășean l-a dus nu numai spre înălțimile probabil celui mai celebru lanț muntos din lume, ci în mijlocul unor oameni surprinzători. Niște oameni pentru care timpul, evenimentele, au o altă curgere. Lipsiți, cel puțin aparent, de frustrările omului occidental, nepalezii vorbesc, e drept, și ei, la telefonul mobil, dar nu se enervează că internetul nu merge mai repede. Nu sunt amărâți că mănâncă o mână de orez, sau cultivă pe terase cât treptele unei case din Europa. Arborează, pompos, denumirea de hotel pe orice căsuță mai acătări, care oferă cazare de un dolar și jumătate pe noapte. O fac însă pentru turiști, ei simt că noțiunea de hotel e familiară străinului. Cel mai simplu nepalez, povestește pasionatul Dan Paici, cunoaște câteva cuvinte englezești, e drept, situația datează din anii de dominație britanică asupra zonei. Cât de săraci, nepalezii sunt foarte omenoși și primitori. Porterii lor cară în spate pentru turiști greutăți de peste 70 de kilgorame, copiii duc legături de lemne aproape la fel de grele ca ei. Nu au prea multe distracții, muncesc câte ceva de mici. Fiecare face câte ceva aici, spune aventurierul nostru, cărășean.
Sunt multe de povestit și vă vom mai împărtăși și aventura inițiatică a pasionatului Dan Paici. Ce voiam să relev aici, este ceea ce spuneam la început: îmi plac oamenii pasionați. Dan Paici a cheltuit cam 2.000 de dolari pentru a sta douăzeci de zile în Nepal. A mers acolo, la aproape 6.000 de metri altitudine, arborând un costum popular bănățenesc, vechi de o sută de ani, oferit cu drag de o familie de bănățeni. Prietenii săi canadieni care l-au însoțit spuneau oricui, în Nepal: suntem români stabiliți în Canada! Nu canadieni de origine română. Dan Paici a redescoperit demnitatea în micul și săracul Nepal! Nouă a început să ne fie jenă că suntem români, spune omul de munte și nu e în regulă. Am uitat să ne mândrim cu esența noastră... (Articol apărut în publicația online Vox Banat)
Invitatul meu din 16 noiembrie 2011 a fost omul de munte și exploratorul Dan Paici.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu