miercuri, 30 iulie 2014

Codul roșu l-a adus pe ministrul Apărării, Mircea Dușa, la Reșița

Codul roșu l-a adus pe ministrul Apărării, Mircea Dușa, la Reșița Ministrul Apărării, Mircea Dușa, însoțit de doi generali, a sosit la Reșița, cu elicopterul, miercuri seara, cu puțin înainte de ora 22, venind dinspre Mehedinți. A aterizat pe stadionul ”Mircea Chivu”, după care s-a deplasat la Instituția Prefectului, unde era așteptat de prefectul Silviu Hurduzeu. Motivul? Codul portocaliu și galben, anunțat pentru noaptea de miercuri spre joi, în Caraș-Severin. Ministrul Apărării a precizat că unități ale armatei, inclusiv elicoptere, sunt pregătite, la Timișoara și Arad, să intervină, dacă este nevoie, acolo unde ar putea apărea probleme grave, de negestionat de autoritățile locale. Pericolul principal îl reprezintă torentele care s-ar putea forma pe versanți dar și râuri, precum Bistra, sunt pe cote de atenție. Ministrul Dușa a avut o scurtă întâlnire cu membrii Comitetului Județean pentru Situațiii de Urgență, dar și colegii săi de la Apărare, cu reprezentanți ai Ministerului de Interne, pregătiți și ei să intervină și cu specialiști de la Ape, asigurându-se că toate măsurile de preîntâmpinare a unor situații grave sunt luate. Efectivele armatei sunt pregătite și de eventuale evacuări, a dat asigurări ministru. ”În momentul de față (ora 22.15, miercuri seara, n.n.) nu mi s-au solicitat efective suplimentare, a spus Mircea Dușa dar suntem oricând pregătiți, inclusiv cu escadrila de elicoptere de la Timișoara. După cum am fost informat de căre dl prefect, sunt luate toate măsurile. În ce mă privește, rămân în zonă și voi păstra legătura permanentă cu conducerea prefecturii și cu cei responsabili.” Mircea Dușa a mai precizat că, în urma unor măsuri legislative, legăturile dintre instituțiile statului sunt mult mai bine pregătite, pentru cazurile de urgență. Ministrul a mai spus că i-a fost prezentată o hartă cu zonele de risc din județ dar, există pericolul real al formării unor torenți în zone, poate, nevizate. Apa din acumulări nu va pune probleme, susține Dușa, pentru că ele au fost golite în cursul zilei de miercuri. Codul roșu pe versanți, cu șuvoaie, este mai delicat, a spus și prefectul Silviu Hurduzeu, de aceea am informat azi toate unitățile administrative și comitetele locale pentru situații de urgență. Daniel Botgros

vineri, 1 martie 2013

Câştigaţi un IPad Mini cu emisiunea Dincolo de Aparenţe!

Dragi prieteni ai emisiunii Dincolo de Aparente, Lansam, de miercuri, 6 martie, 2013, un concurs dotat cu un premiu de exceptie: o tableta iPad mini, de la Apple, inventatorii, asa cum se stie, tabletelor PC. Este vorba de o tableta performanta, de 16 GB, cu posibilitati de rulare a revolutionarului sistem 4 G, in valoare de peste 2.200 de lei. Este, probabil, cel mai consistent premiu oferit de Banat TV si primul de emisiunea Dincolo de Aparente. Tableta este oferita in colaborare cu dl Aurel Vaduva, directorul general al SC Plastomet SA din Resita si poate intra in posesia ei, prin tragere la sorti, oricine raspunde la cel putin una din cele opt intrebari prezentate de-a lungul a tot atatea emisiuni, in fiecare miercuri seara, de la ora 20.15. Avantajul il constituie, desigur, raspunsul la toate cele opt intrebari. Intrebarile vor viza elemente din istoria industriala, economica, culturala sau sociala a Resitei. Regulamentul exact al concursului va fi dat publicitatii saptamana viitoare

Valeria Schelean îl susţine pe Vasile Blaga, la preşedinţia PD-L

Deputatul de Caraş-Severin, Valeria Schelean, a decis să se alăture echipei Blaga, în confruntarea pentru conducerea Partidului Democrat-Liberal, aşa cum susţine într-un comunicat de presă. „Am ales să mă alătur și să-l susțin pe domnul președinte Vasile Blaga pentru că am descoperit, în echipa domniei sale, oameni extraordinari, deschiși, dedicați partidului și dornici să participe la efortul de reconstrucție al PD-L, declară Valeria Schelean. Nu am văzut FSN-ism, ci am văzut oameni profesioniști, hotărâți să învețe din lecțiile trecutului. Am văzut oameni cu drag de acest partid, gata să se antreneze într-un efort de echipă pentru pentru relansarea PD-L.” Tânărul deputat de Caraş-Severin, susţine că a apreciat în mod deosebit moțiunea propusă de Vasile Blaga pentru că, susţine Valeria Schelean, este una întemeiată pe valori și nu pe vorbe goale și declarații pentru presă, de asemenea, un proiect al unității PD-L. „Va urma o perioadă de muncă, de reclădire a organizațiilor, de creare de evenimente pentru comunicarea valorilor noastre, pentru a arăta deschiderea față de oameni”. Ea critică actualul guvern, susţinând că, de când a venit la putere, nu s-a întâmplat nimic important şi nu a apărut niciun proiect major. Valeria Schelean s-a declarat optimistă şi spune că priveşte cu încredere viitorul, având încredere în Vasile Blaga şi echipa sa. Daniel Botgros

vineri, 13 aprilie 2012

Paște fericit, tuturor!

Este Vinerea Neagră, prilej de tristețe, dar fundament al Divinei Învieri! Paște Fericit, tuturor!

marți, 3 aprilie 2012

Pamfletul care l-a suparat pe Marcel Vela

Drept pentru care presedintele PNL CS s-a ingrijit personal sa dispara de pe Vox Banat, dupa ce l-a "urecheat" pe jurnalist ca nu i-a cerut opinia! Sa ceri opinia unui politician pentru un pamflet este o aberatie pe care nici nu are rost sa o comentam aici. Mare victorie, Marcel Vela!


Liberalii, cu nodul în gât
Militanții PNL cărășeni s-au dovedit prezențe sfioase, oarecum fantomatice, la lansarea lui Stepanescu în cursa pentru primăria Reșiței. Marcel Vela a venit alături de Victor Ponta, de Mocioalcă și de sărbătoritul zilei - Stepi - la conferința de presă de la PSD, pentru că, deh, USL-ul o reclama. Orice om politic profesionist, așa ar fi făcut. Dar, parcă nu era în apele lui. La lansarea efectivă de la Casa de Cultură participau și liberali, firește, dar parcă se dădeau pierduți în mulțime. Unii veneau mai la finalul manifestării, chestionându-i pe cei de afară: ce se întâmplă înăuntru? Mai sunt de-ai noștri? Să mai intrăm și noi? Ba mai apăruseră și contraziceri: unii susțineau că sunt destui liberali înăuntru, alții că, dimpotrivă, sunt puțini. Ei, așa-i în tenis. E cam greu de înghițit, mai ales din partea liberalilor simpli dar autentici, să susții la primărie un independent, acum redevenit brusc pesedist iar la Consiliul județean pe cineva venit, totuși, din alt partid, unul inamic, în fond, chiar dacă e vorba de o personalitate a vieții politice și publice.

miercuri, 1 februarie 2012

Banat TV, în casă nouă!

Cornelia și Lucian Dunăreanu, redactorul șef și, respectiv, managerul Banat TV, au reușit un salt tehnologic și profesional deosebit, odată cu noul sediu al televiziunii, unul dintre cele mai moderne din țară. Aparatură nouă, transmisie high-definition și online, precum și multe alte facilități, fac din BTV o televiziune modernă și performantă. Felicitări!