joi, 28 iulie 2011

Oameni pentru oameni







După zece ani de prodigioasă activitate socială la Slatina Timiș, în Caraș-Severin, sub oblăduirea unor inimoși voluntari belgieni, Asociația de Ajutor Mutual (ADAMS) se extinde și spre zonele urbane, mai precis spre Caransebeș. Slatina Timiș are o îndelungă colaborare, de 20 de ani, și este înfrățită cu orașul belgian Geel, cu ajutorul căruia a reușit să pună bazele unui centru medico-social de excepție în domeniu, practic unicat pentru o zonă rurală din această arie. Modelul de succes al Centrului ADAMS de la Slatina Timiș a putut consemna în cei zece ani de existență sume totale investite de aproxiamtiv 1,25 milioane de euro.
Potrivit lui Ioan Suru, coordonator de programe la ADAMS, asociația se implică în dezvoltarea la Caransebeș, împreună cu Anica Schelean, reprezentantul Anaman Medical, de servicii sociale integrate, într-un centru de zi pentri vârstnici. Aceasta înseamnă îngrijiri medicale acreditate de CNAS, inclusiv la domiciliu, îngrijiri sociale, sistem de mediatecă, centru informațional și alte servicii specifice. De curând, la Caransebeș și la Slatina Timiș s-a aflat ambasadorul Belgiei la București, Excelența Sa, Phillipe Beke, care a apreciat întreaga activitate a asociației. În plus, arată Ioan Suru, ADAMS, împreună cu Asociația Mucenița Iraida, a vizitat recent Centrul Sfânta Treime din Glimboca. Și aici se prefigurează o colaborare, în sensul în care ADAMS va oferi, de două ori pe săptămână, îngrijire bătrânilor din așezământ. Asociația Mucenița Iraida oferă servicii de tip social, în acest context, în timp ce Anaman Medical susine financiar plata cotizațiilor anuale pentru îngrijire a 56 de persoane din centru.
”La Glimboca, părintele Nicolae Rădulescu a făcut un lucru extraordinar cu această activitate socială și îl vom susține din toată inima. Extinzând activitatea noastră și spre mediul urban – urmează și Reșița – putem spune că, la zece ani de activitate a Centrului Social din Slatina Timiș, avem satisfacția că putem ajuta mai mult, ieșind din granițele comunei noastre”, a spus Ioan Suru.
Doamna Anica Schelean și domnul Ioan Suru au fost invitații ediției din 28 iulie 2011 a emisiunii ”Dincolo de aparențe” la Banat TV, totul constituindu-se într-un dialog agreabil din care am putut deduce întreaga amplitudine a eforturilor sociale a acestor inediți actori în domeniul social.

luni, 25 iulie 2011

Dureroasele drame tăcute



Puţini ştiu câte drame, câte tragedii silenţioase se consumă cotidian lîngă noi. Nu le vedem, nu le ştim, nu vrem să le ştim, ne autoapărăm, uzăm de un sistem de protecţie natural, de ridicatul din umeri, de orice, numai să nu ne afecteze pe noi. În timp ce prim-planul vieţii publice e abuziv ocupat de politică, de spectacolele deşănţate ale diverşilor noştri conaţionali care îşi închipuie că sunt salvatorii providenţiali ai naţiunii sau doar au nevoie bani şi influenţă ieftină, aici, lângă noi, dar nu în lumina reflectoarelor, ci în semiobscuritatea neatenţiei şi ignoranţei, mari tragedii îşi ard combustibilul lor dureros, ce provoacã imense schisme sufleteşti, mutilează spirite şi arde aripi.
Sunt oameni de lângă noi, cei mai mulţi dintre ei prea umili şi prea modeşti pentru a ieşi în faţă, pentru a-şi clama durerea şi umilinţa la care sunt supuşi fără voia lor. Sunt oameni bolnavi sau care au copii suferinzi, loviţi de maladii incurabile ori care au nevoie de intervenţii chirurgicale de zeci de mii de dolari, bani pe care nu i-ar face nici muncind zece vieţi. Ei privesc poate politica şi sterilele discuţii publice ca pe un spectacol dezgustător. Când copilul îţi este pe moarte şi nu ai ce să-i faci, nimic nu mai contează, totul e deşertăciune şi praf în vânt.
Şi, totuşi, culmea dramei, oamenii aceştia tăcuţi de lângă noi, loviţi crud şi încercaţi până dincolo de marginile fiinţei lor, au nevoie tot de puternicii zilei. La ei apeleazã, cu căciula în mână, înghit vrând-nevrând cupa amară a umilinţei, pentru a-şi salva copiii sau pe cineva din familie, operându-i, de pildă, în străinătate. Dar dacă credeţi că aceşti potentaţi, fie ei politicieni, oameni de afaceri sau înalţi funcţionari publici, îi ajută, vă înşelaţi. Uneori îi ascultă pe bieţii oameni, îi bat pe umăr, le promit. Fără acoperire, evident, după modelul pe care îl aplică de ani de zile cu succes electoratului. Aproape fără excepţie ajutorul, dacă vine, vine din partea unor organizaţii neguvernamentale, din partea unor medici străini care acceptă să lucreze gratis, uneori, din partea unor fotbalişti inimoşi care, deşi au bani mulţi, nu uită de unde au plecat. Dincolo de paietele şi panglicile zgomotoase ale politicii, mulţi dintre semenii noştri suferă cumplit. Şi ar trebui să avem măcar mai mult respect pentru ei.

vineri, 22 iulie 2011

Sindicatele, o necesitate



Liderul Confederației Sindicale Cartel Alfa Caraș-Severin, Marian Apostol, s-a aflat miercuri, 20 iulie, la ”Dincolo de aparențe”. Prezența sa a însemnat în primul rând creionarea unei panorame complexe a noii paradigme în care trebuie să se desfășoare sindicatele odată cu noul Cod al Muncii. Cunoscutul lider sindical cărășean, care a subliniat clar rolul sindicatelor de a nu lăsa omul singur în fața unor instituții, nu s-a rezumat însă numai la acest subiect, cu a prezentat și o ințiativă proprie prin care, cu sprijinul guvernului, li s-ar putea șterge datoriile funcționarilor publici, care ar trebui să returneze sporurile încasate în ultimii ani, sporuri declarate ilegale de filiala locală a Curții de Conturi. Funcționarii sunt în prezent târâți prin procese și ar trebui să returneze sume de sute de milioane de lei vechi, ceea ce le-ar pune în dificultate însăși existența. Ne-am putea întreba aici dacă și funcționarii publici ai Curții de Conturi sau ai Camerei de Conturi din Caraș-Severin returnează sporurile pe care le încasează în cadrul unei instituții-mamut, cu nu mai puțin de 12 direcții, la București, cu departament propriu de relații externe (?!) și multe alte facilități.



joi, 21 iulie 2011

Cultura escrocheriei cu acte



Adesea ne supărăm atunci când ni se spune că nu prea avem ce căuta în Uniunea Europeană, că nu suntem pregătiţi pentru a face parte din rândul ţărilor civilizate. Ne deranjează când cineva, un om simplu sau o personalitate de regulă din afara României face o asemenea afirmaţie. Spunem că nu e adevărat, că lucrurile s-au schimbat şi noi, românaşii, putem sta cu fruntea sus, side by side, alături de alte popoare din construcţia paneuropeană. Numai că, dacă judecăm după atitudinile şi înclinaţiile unora dintre noi, cei care spun cele de mai sus, se pare că au dreptate. „Ce caută România în UE?” e chiar titlul unui volum apărut la o editură din Timişoara, concludent pentru ceea ce încercăm să disecăm aici.
De ce acest preambul poate un pic prea lung? Pentru că acum, la peste 20 de ani de la Revoluţie şi la ceva timp de la integrarea noastră euro-atlantică, există indivizi care profită încă de naivitatea şi încrederea oamenilor, practicând escrocherii acoperite de lege. Epoca celebră a Caritas, a jocurilor piramidale, a tot felul de escrocherii care au funcţionat la limita legii sau, mai degrabă, tolerate de oameni în stare să mişte dezinvolt pârghiile legislative în favoarea lor, nu s-a încheiat, aşa cum s-ar putea crede. Oamenii continuă să fie înşelaţi iar autorităţile statului, pe care le plătim din sudoarea noastră, să dea din umeri. S-a vorbit/scris mult despre măsurile guvernamentale care încearcă să fie luate vizavi de casele de schimb valutar, ce au apărut de câţiva ani ca ciupercile după ploaie. S-au descris chiar şi mecanismele grobian de simple prin care oamenii sunt escrocaţi. Numai că, paradoxal, una dintre aceste măsuri care caută să pună în legalitate casele de schimb, ajută pe patronii acestora să se umple de bani pe spinarea omului care nu studiază de obicei cu lupa tot ce semnează.
La Eforie Nord, de pildă, ca să vorbim mai la concret, funcţionează, chiar în centrul staţiunii, o casă de schimb valutar a SC Euro Finance SRL din Constanţa. Te duci să schimbi valută, te întâmpină o tablă plină cu o grămadă de cursuri de schimb. Important e însă că undeva tronează un curs normal (dar foarte uşor mai mare decât al celorlalte case de schimb) pentru, să zicem, euro. Dai banii, dai buletinul, casiera îţi întinde prin fanta ghişeului ceea ce tu crezi că e o chitanţă. Semnezi, fără să-ţi dai seama, că eşti de acord cu un curs mult inferior celui afişat. De pildă dacă tu te aştepţi să vinzi euro cu 4,2 lei, primeşti în realitate doar 3,4 lei. Pînă să te trezeşti, ai semnat pentru acest curs şi escrocii sunt acoperiţi de lege. Sau, mai degrabă de închisul ochilor al autorităţilor. Şi asta pentru că chiar guvernul a obligat casele de schimb să practice asemenea acorduri. Sigur, te poţi uita mai atent pentru ce semnezi, dar casiera are grijă să-ţi întindă doar un colţ de hârtie. Te trezeşti escrocat şi dai, desigur, fuga la poliţiei. Aici ţi se râde cu îngăduinţă în nas. „Păi ce, sunteţi primul?”, se amuză poliţiştii. „Nici o casieră de aici nu rezistă mai mult de o săptămână. Au făcut oamenii şi greva foamei în faţa casei de schimb, s-au bătut, ba chiar un cetăţean a stat o zi întreagă cu o pancartă pe care scria mare: nu schimbaţi bani aici că e ţeapă! Au încercat şi cu avocaţi din Bucureşti.” „Şi cum, nu se poate face nimic?”, întrebi cu speranţa tâmpă că oamenii legii vor interveni, totuşi. „Păi ce? te întreabă candid poliţistul de serviciu. Aţi semnat că sunteţi de acord. Puteţi depune o plângere dar în 30 de zile veţi primi răspunsul să vă adresaţi Protecţiei Consumatorului. Aşa că mai bine faceţi asta direct.” Dacă te numeri printre cei înşelaţi, pleci siderat, fără să-ţi vină să crezi că aşa ceva e real.
Pai dacă Protecţia Consumatorului a primit sute de plângeri de acest gen, ce măsuri a luat? A închis vreuna din aceste case de schimb, aşa cum fac cu restaurante sau alte unităţi care nu respectă legea? Dar poliţia, dar parchetul? Poate ne lămureşte şi pe noi cineva de ce nimeni nu reuşeşte să închidă o asemenea casă de schimb valutar. De ce un asemenea focar de înşelăciune cu acte în regulă încă funcţionează, când România e membru cu drepturi depline al Uniunii Europene, într-o staţiune cu pretenţii? Cine impozitează aceste diferenţe de bani furaţi, unde se duc aceste sume? Cum le justifică patronii acestei case de schimb valutar? Gândiţi-vă că doar la un singur schimb, printr-un asemenea artificiu, la 100 de euro rezultă un „profit” de 80 de lei. Bani negri.

sâmbătă, 16 iulie 2011

Caraș-Severinul, la vârf

Prefectul județului Caraș-Severin, Octavian Țunea, s-a aflat miercuri, 13 iulie, la eimisiunea ”Dincolo de aparențe”. Reprezentantul guvernului în teritoriu a vorbit despre o serie de aspecte de interes: regionalizare, instituții deconcentrate, starea județului, dezvoltare, fonduri europene, alocarea fondurilor bugetare și multe altele. O discuție agreabilă, cu un invitat care a dovedit că stăpânește dezinvolt noțiuni esențiale de guvernare locală.



vineri, 15 iulie 2011

Autovital

marți, 12 iulie 2011

La a doua privire: Misterele marțiene se țin lanț

Teoriile conspirației privind Marte se țin lanț. După ce americanul David Martinez a descoperit cu ajutorul Google Earth ( varianta Google Mars) un obiect aparent artificial, pe care l-a denumit simbolic Bio Station Alfa, un ceh - Roman Chodorovsky - a postat recent pe Youtube un alt presupus obiect artificial de pe Marte. Care seamănă, ce e drept, cel puțin aparent, destul de mult cu o stație sau o bază. Aparența sa cilindrică nu mai poate fi pusă la îndoială. Și dacă despre Bio Station Alfa, NASA a spus că nu e decât o rază de lumină cosmică ce s-a izbit de lentilele camerei foto suntem curioși dacă și în acest caz se poate oferi aceeași explicație. Redăm aici o fotogramă mărită a ”obiectului” descoperit de ceh. Cât privește primul obiect, al lui Martinez,cu toate că autoritățile din domeniu susțin că fotografia originală demonstrează că nu e decât o rază de lumină cosmică reflectată, chiar și așa, la un zoom corespunzător, imaginea tot e ciudată. Nu putem să nu constatăm, oarecum amuzați,cum Google Mars devine încet, încet o ”Terra incognita” unde se ”aventurează” tot mai mulți ”exploratori”. O fi bine, o fi rău? Cert e că aventura imaginației nu poate să facă rău nimănui, indiferent de rezultatul final.

luni, 11 iulie 2011

Principele



În 1990 nu am fost pregătiţi pentru democraţie. E deja un truism, un fapt atât de cunoscut de toată lumea, încât a devenit un loc comun. Linia a doua a PCR – noua putere de atunci - , minerii, zvârcolirile unei Românii care nu prea înţelegea ce se petrece cu ea, au durat ani buni şi ne-au ţinut departe de valorile occidentale autentice. Şi vorbesc aici mai mult de valorile care izvorăsc din preţiosul izvor al libertăţii morale, spirituale, culturale şi, până la urmă, şi economice, dacă putem spune aşa. O libertate pe care alte ţări o experimentaseră, cu toate inerentele deficienţe. Nu există, desigur, încă, un sistem social perfect. Dar şi acest e un loc comun. De mii de ani omenirea încearcă tot felul de regimuri, aspirând în esenţa sa spre libertate. N-am reuşit încă să impunem un sistem ideal, dar asta e o altă poveste.
Acomodarea noastră cu valorile democratice s-a derulat extrem de dureros şi nu s-a încheiat, din nenorocire, nici acum, după 20 de ani. Conducerile succesive sau mai curând, alternative, de după 1990, n-au făcut decât să preia din viclenia vechilor activişti, ridicând-o pe nebănuite culmi. Probabil că Machiavelli ar păli efectiv de invidie asistând la rafinatele manevre de dobândire a controlului social şi economic de către grupările politico-economice transpartinice, de transformare a României într-o masă amorfă dar inertă, împinsă automat, la grămadă, spre un anume fel de vot şi, mai grav, de consum şi existenţă, de către puternicele forţe de gravitaţie generate de aceste drupuri de interese. Tehnicile speciale de intoxicare, arsenalul de manipulare, au câştigat de fiecare dată. Și pentru că ne apropiem din nou de o perioadă electorală, vă invit să ne amintim contextul în care Principele Radu al României s-a retras de la candidatura pentru președinția României. Perspectiva mizeriei în care cu siguranţă ar fi fost târât l-au făcut pe Principele Radu al României să renunţe la această postură. O Românie căreia nu dorea decât să-i redea statalitatea, acel mănunchi de valori care fac diferenţa între instituţiile suverane şi mişelia politică. A fost una dintre cele mai veridice, interesante şi coerente, ca mesaj, candidaturi de după 1990. Îndrăznesc să afirm asta ca ziarist, chiar dacă mă veţi acuza de subiectivitate, pentru că am asistat cumva din intimitatea campaniilor electorale la tot felul de candidaturi de-a lungul acestor ani. Cei din apropierea Principelui Radu, din familia regală, ştiu că n-a fost o decizie uşoară, pentru că pătrunderea cu mâinile goale în arena plină cu gladiatori feroce, înarmaţi până în dinţi şi cu poftă de sânge, nu e la îndemâna oricui. Principele n-a dispus de sume impresionante, de milioane de euro, pentru candidatura sa. A mizat, onest şi încrezător pe tineri, dorind „o Românie altfel”, o Românie sustenabilă din toate punctele de vedere pentru generaţiile care vor urma. Pentru că la fel ca în ecologie, politicienii actuali pârjolesc totul în urma lor, consumă uriaşe resurse umane româneşti, după care se retrag, bogaţi şi împliniţi (?!) din conul atenţiei publice. Care se retrag, pentru că unii consideră că funcţiile sunt inventate anume pentru ei şi uită să se mai retragă.
Gestul Principelui poate că a dezamăgit pe unii dintre susţinătorii săi dar, la o privire mai atentă, este unul logic şi ţine de o înaltă cultură a moralităţii. Dovedeşte, prin aceasta, nu teamă, nu laşitate, ci o înţelegere profundă a momentului politic. Principele a dat un semnal că, la fel ca în 1990, nu suntem încă pregătiţi pentru o altfel de Românie. Blocat cu o panică ieşită din comun, la Bucureşti, de „elitele” politico-economico-mediatice, Principele Radu a dorit, cu siguranţă să rămână un simbol şi unul neterfelit. Importul unor valori ale regalităţii spre preşedinţie nu avea cum să facă rău acestei instituţii. Marii lideri ai lumii, charismaticii conducători ai unor state puternice, chiar dacă nu fac parte cu toţii din familii regale, sunt SIMBOLURI, nu precupeţi, printre gospodine. Nici de data aceasta, tineretul – cel mai important susţinător al Principelui – n-a fost lăsat să clădească ceva pentru el şi pentru generaţiile următoare. În loc să zeificăm acest tineret după momentul 1989, am ales din nou să-l sacrificăm. Păcat!

joi, 7 iulie 2011

Cu prietenii ziariști, despre noțiuni serioase


Am avut onoarea și plăcerea să mă întâlnesc miercuri, în 6 iulie, la ”Dincolo de aparențe” cu vechi și buni colegi și prieteni: Paula Neamțu, jurnalist Agerpres și șef de cancelarie a Prefectului de Caraș-Severin, cu Mario Balint, jurnalist, corespondent special al Radio România Actualități, Flavius Rotariu, ziarist la Jurnal de Caraș-Severin și fost coleg cu mine la Sud-Vestul. Toți trei au venit însă în calitate de ziariști cu opinii libere, avizate, asupra realității socio-politico-economice pe care o traversăm. Bacalaureatul, regionalizarea, turismul, dezvoltarea (posibilă?, probabilă?) a Caraș-Severinului, au constituit câteva dintre temele unei discuții pe care o puteți urmări din nou, în reluare, la Banat TV, vineri seara, de la ora 21.45. Le mulțumesc și pe această cale prietenilor mei că și-au rupt o oră și un pic pentru a veni în fața dv., telespectatorii noștri, și îi invit să o mai facă și altă dată.




miercuri, 6 iulie 2011

La a doua privire: Nave cosmice private



Hotărât lucru, lumea în care trăim e din cale-afară de pestriţă. De diferită. Unii dintre semenii noştri vieţuiesc aproape mai rău decât omul de Cromagnon – în paranteză fie spus, specie umană primitivă mai inteligentă decât, de pildă, omul de Neanderthal - aflându-se încă la stadiul măcinării făinii între două pietre sau, cum am văzut într-un reportaj tulburător dintr-o ţară africană, la cel al culesului de frunze din gardul viu pentru a găti ceva de mâncare. Mâncare unor copii care nu mai au puterea nici să ducă lingura la gură. La polul opus, prima navă cosmică particulară din lume s-a înălţat, deja de vreo câțiva ani, la 60 de km deasupra pământului, imediat după ce a primit autorizaţia să zboare în Cosmos. E vorba, pentru cei mai exacţi, de SpaceShipOne. Nava a fost construită de firma unui american, Scaled Composites, iar lansarea a avut loc în deşertul Mojave, cu ajutorul unei rachete White Knight. Asta în timp ce noi ne chinuim de ani de zile să atragem nişte investitori, vindem langoşi sau hamburgeri, ne luptãm cu condiţii financiare dure, în care firmele private dau faliment pe capete. Deschidem chioşculeţe, magazinele de o înduioşătoare efemeritate şi ne imaginăm că avem economie de piaţă. (Drept e, şi fac aici o altă paranteză, mică, mică, vestea că o uzină din Bacău lucrează pentru racheta europeană Ariane 5 m-a făcut să-mi mai vină inima la loc în legătură cu viitorul tehnologic al României).
Timpurile anunţate de filmele science-fiction sau de diverşi viitorologi, când spaţiul sau planetele apropiate vor deveni zone atractive de vilegiaturi cosmice, nu pot fi departe, din moment ce gheaţa a fost spartă şi sfera privată a pătruns şi într-un domeniu restrictiv cum e astronautica. Experţii americani sunt acum preocupaţi de gunoiul spaţial, adică de rămăşiţele sateliţilor şi ale altor dispozitive care evoluează pe o orbită circumterestrã. 5-6000 de tone de gunoaie se învârt permanent în jurul Pãmântului, între 200 şi 2000 de km înălţime, ameninţînd inclusiv Staţia Spaţialã Internaţionalã, o altă realizare a naţiunilor „mari“. Lumea apare, privită în această cheie, profund nedreaptă şi asta nu e neapărat o consideraţie masonică sau socialistă. Practic, toate vârstele omenirii se regăsesc acum, în acelaşi timp, pe pământ. Cu diferenţe profunde, dureroase, ce duc la intoleranţă, ură, frustrare, războaie, terorism. Până acum, nici un curent de gândire politică, socială, ştiinţifică sau de altă natură n-a reuşit să estompeze aceste diferenţe, această boală a umanităţii care la începutul Mileniului III pare mai fără leac ca niciodată.