"De la ce blog ești?”

Există printre noi persoane pentru care timpul s-a oprit în loc. Sau, dacă nu s-a oprit, el curge infinit mai încet decât pentru oamenii normali, conectați la realitățile firești ale acestui început de secol. Pentru acești indivizi, evoluțiile fantastice ale tehnicii digitale, ale comunicării, sunt simple mofturi, jucării pentru copii sau, în cel mai bun caz, pierdere de vreme.

Dar, acest aspect n-ar fi deranjant atât timp cât ar fi întâlnit la oameni obișnuiți. În definitiv, omul trăiește pe coordonatele proprii, atât timp cât nu încalcă legile și nu deranjează pe cei din jurul său. Neplăcut este însă că această alienare față de modernitate apare la așa-zise personalități, la indivizi care, prin deciziile și acțiunile lor determină modificări în modul nostru de a trăi. La aleși sau numiți în funcții care ne afectează zilnic. Aici e problema! Nu este atât de relevant dacă ceacea Ghiță din nu știu ce sat nu-și mulge vacile cu mulgătoarea digitală sau nu folosește, pe post de digestiv, ultimul comentariu din Times, pe tableta I Pad, în timp ce ascultă pe I Phone muzica din Topul Bilboard. Are sens însă dacă oameni cocoțați în fruntea trebii să ne reprezinte nu au (și nu vor să aibă) nici cea mai vagă noțiune despree evoluția tehnicii de comunicare. Nimeni nu le cere asta la nivel de doctorat, pentru că oricum instituția doctoratului s-a demonetizat într-un mod fără precedent în România), dar chiar să nu înțelegi nimic din noile media atunci când - repet până la sațietate - ești pus să ne reprezinți, e inadmisibil.

Bunăoară, dacă nu faci diferența între un blog și o publicație online, între o rețea de socializare și vastul domeniu de poștă electronică, între sms și mail, între bluetooth și flashdrive, atunci când ești pus să iei decizii pentru noi, e destul de grav. Tehnologia comunicării nu e apanajul tinerilor. Sunt instrumente la îndemâna noastră, care accelerează fantastic evoluția.

Dar, de ce fac aceste remarce? Ideea este de fapt că, în noul context, internetul a devenit o platformă de comunicare cu posibilităși de neimaginat până cu doar câțiva ani în urmă. Am văzut ce înseamnă internetul atunci când, pe la mijlocul anilor 90 l-am introdus, odată cu paginarea electronică, la Timpul, singurul ziar din Caraș-Severin, la acel moment. Cu toții veneam dintr-o eră a mașinii de scris, a tiparului cu plumb. Am înțeles însă, rapid, că nu poți rămâne în afara sistemului, în afara evoluțiilor debordante ale tehnologiei. Să fiți convinți că noi, gazetarii care am adunat ceva ani de experiență de presă în spate, resimțim primii, dureros, declinul presei tipărite pe hărtie. Avem cu toții nostalgia foșnetului paginii de ziar și mirosul cernelii tipografice proaspete. Numai că lucrurile s-au schimbat. Radical. Tiparul apune iremediabil, cu toată părerea noastră de rău. Locul lui îl iau publicațiile electronice, informația în timp real, aproape instantanee. Internetul a devansat ca rapiditate până și televiziunea. Nu e ușor să te adpatezi la această trepidație dar e capital să o faci.

În acest timp, ”personalitățile” noastre dragi, în buna tradiție a bășcăliei autohtone, amestecă monumental de prost noțiuni care țin de universul media digital, minimalizând un fenomen care îi depășește. ”De la ce blog ești”, suntem întrebați la mișto de multe ori. Între blog - care este un fel de jurnal personal online - și o publicație electronică este o diferență mare. Greu de înțeles pentru unii. Noi, gazetarii, am înființat în Caraș-Severin în ultimii ani aceste publicații electronice - cum e și Vox Banat (dar, de ce să nu spunem și de Argument, de Express De Banat, de Info CS, pentru că e loc pentru toată lumea pe această piață) - ca pe niște platforme de comunicare îmbogățite cu toate facilitățile digitate pe care ți le oferă internetul, nu numai pentru că oamenii nu mai cumpără ziare, ci și pentru faptul că ele reprezintă provocarea noului mileniu. Publicațiile online ar trebui respectate pentru că au mult mai mulți cititori decât o foaie obscură de provincie sau chiar națională, care se vinde în câteva zeci sau sute de exemplare. O spun cu regret, pentru că eu, personal, m-am format în presa scrisă, cu acel miros de cerneală tipografică proaspătă de care pomeneam mai sus și care îmi lipsește. De aceea, miștocăreala ieftină a unora care, chipurile, sunt reprezentativi prin diverse comitete și comiții ori instituții fantomatice, ne lasă reci. Până la urmă, timpul trece pe lângă ei, nu pe lângă noi. Ceea ce e însă cu adevărat deranjant este faptul că mulți dintre cei care încearcă să ridiculizeze acest fenomen și pe noi, jurnaliștii, o fac deseori intenționat, nu că n-ar înțelege, măcar și la suprafață, cum stau lucrurile. ”De la ce blog ești?” reprezintă chintesența încercării de bagatelizare a jurnalismului, deseori contondent pentru cei din diferite funcții. Numai că, așa cum pe internet s-au înfăptuit adevărate revoluții, reale răsturnări sociale, îi anunț chiar pe această cale, electronică, că lururile nu stau deloc... pe loc. (Articol aparut pe Vox Banat - Ecoul Banatului Montan, în 12 decembrie 2011)